Revolutia romana in mass-media maghiara si germana

Comunitatea internaţională a urmărit cu deosebit interes transformările din România petrecute în Decembrie 1989. Astfel mass-media a alocat spaţii largi pentru relatarea evenimentelor din ţara noastră. Una dintre statele care a urmărit cu multă atenţie şi a transmis prin media şi prin canale diplomatice informaţiile obţinute, mai departe, trăgând semnale de alarmă cu privire la evenimentele din ţara noastră, a fost Ungaria.
Principalele cotidiene naţionale maghiare, Népszabadság şi Magyar Hirlap au avut ca subiect principal evenimentele din România.
Şi în presa germană, a fostei Republici Federale Germane, au existat numeroase ştiri şi chiar analize asupra evenimentelor din ţara noastră încă din zilele de 19-20 decembrie 1989.
Datorită faptului că autorităţile din România încercau să ascundă şi să refuze informarea comunităţii internaţionale asupra evenimentele din ţară, Tmişoara fiind izolată de restul ţării iar mai apoi graniţele României fiind închise, totuşi pe diferite căi neoficiale prin relatări telefonice, prin turişti care au apucat să iasă din ţară sau prin alţi martori oculari, ştirile au ajuns la marile agenţii de presă. Sigur că, datorită acestui blocaj informatic şi lipsa unei reacţii oficiale din partea autorităţilor romnâneşti, informaţile care ajungeau în străinătate erau în general neverificate şi de multe ori erau false.
Una din subiectele cele mai controversate care au iscat numeroase discuţii a fost cel referitor la numărul morţilor din perioada 17-19 decembrie din Timişoara. Practic, în lipsa unor cifre oficiale, era imposibil să se poată face o estimare corectă a persoanelor ucise, rezultate în urma acţiunilor forţelor de represiune.
Impresia generală a celor care au participat la evenimentele din Timişoara a fost că numărul victimelor a fost mult mai mare decât au fost ele în realitate. Această impresie putea fi cauzată din mai multe motive: numărul impresionant de forţe care au fost dislocate în oraş; cantitatea mare de muniţie folosită în acţiunile de represiune; faptul că cele mai violente acţiuni de represiune au avut loc după căderea întunericului şi, lipsa unor cifre oficiale.
Am să citez câteva din ştirile apărute pe această temă în presa maghiară şi germană:

NÉPSZABADSÁG 19 decembrie
Sursele fac referire asupra faptului că soldaţii au fost aruncaţi în luptă împotriva manifestanţilor, în cadrul căreia se găseau manifestanţi de naţionalitate română, maghiară şi germană. Aceştia au strigat sloganuri împotriva lui Ceauşescu, au ars fotografiile lui Ceauşescu, au incendiat maşini şi au fost devastate magazine.
Informaţii precise despre morţi şi răniţi nu sunt, dar unele surse vorbesc despre 300-400 de morţi – informaţia provine de la Radio Bremen

„Bild“, marţi, 19 decembrie
Teroare sângeroasă în România: dictatorul Partidului Comunist, Ceauşescu, a dat ordin de suprimare a demonstraţiilor din oraşele apropiate de graniţă, Timişoara şi Arad. Soldaţii au ieşit cu baionete ridicate contra poporului, au tras la întâmplare în mulţime. Scriitorul român Tötök a relatat la Radio Bremen că martori oculari i-ar fi comunicat că sunt până la 400 de morţi şi mai multe sute de răniţi.

NÉPSZABADSÁG 21 decembrie
Un ziar iugoslav a afirmat că pastorul László Tőkés a fost ucis în închisoarea din Timişoara. Ediţia de miercuri a ziarului îşi susţine afirmaţia pe baza unei telegrame cifrate trimisă de un ziarist român. Ziaristul român a comunicat ştirea pe baza afirmaţiei unui miliţian care l-a identificat pe pastorul László Tőkés în închisoare. Miliţianul a susţinut că, în urma tulburărilor şi a represiunii din oraş, şi-au pierdut viaţa în jur de 2.000 de persoane.
Ştirea morţii pastorului László Tőkés a fost întărită de Milan Opoczensky, secretar-şef al Organizaţiei Mondiale a Reformaţilor.

„Bild“, joi, 21 decembrie
Indignare în toată lumea privind îngrozitoarea baie de sânge din România: doar înTimişoara au fost ucişi 2500 de oameni. Soldaţii au împuşcat cu arme automate mulţi copii care mărşăluiau cu părinţii lor în primele rânduri ale coloanei de demonstranţi. Şi 12 femei gravide ]n ultimele luni au fost ucise. Cadavrele au fost transportate de către Serviciul Secret în saci de gunoi şi au fost arse.

„Allgemeine Zeitung”, 21 decembrie
Alţi martori oculari care relatează din Szeged, Budapesta, Belgrad şi Viena, confirmă cele mai groaznice temeri. Numărul victimelor ar putea fi de 2000. Armata şi Securitatea au năvălit într-o adevărată beţie de sânge şi au declanşat un masacru în rândul populaţiei neînarmate. La întâmplare, sunt ridicaţi, maltrataţi şi luaţi cu forţa, de către forţele armate şi poliţieneşti, suspecţi chiar şi din case.

„Frankfurter Allgemeine”, 21 decembrie
După sângeroasa înăbuşire a demonstraţiilor contra regimului din oraşul Timişoara, România se află în pragul unui război civil. Au fost anunţate demonstraţii din mai multe oraşe din ţara aproape complet izolată de exterior. Românii în exil din Budapesta au relatat miercuri că populaţia din Timişoara şi-a procurat arme şi au izbucnit ciocniri armate. După informaţiile agenţiei de presă Tanjug, ar fi fost ucişi, în timpul tulburărilor, până marţi seara, cam 2000 de oameni. Agenţia de ştiri a DDR-ului, ADN, a relatat despre mai mult de 3000 de persoane ucise. Valul de proteste s-ar fi extins, cf. Tanjug, şi la Bucureşti, unde studenţii s-ar fi declarat solidari cu demonstranţii din Timişoara.

MAGYAR HIRLAP 23 decembrie
Noaptea trecută, în centrul Bucureştiului, tancurile au intrat în plin în mulţime şi au lovit mortal în jur de 20 de persoane.
Din relatarea unor martori, la Timişoara, în zilele trecute, numărul victimelor a crescut la 4.700 de morţi.
La Timişoara s-au găsit două gropi comune în care se aflau 632 de morţi. Se încearcă identificarea lor.

MAGYAR HIRLAP 28 decembrie
După luptele din Cluj, 24 de eroi au fost înmormântaţi. În zilele revoltei împotriva dictaturii, oamenii Securităţii au ucis câteva sute de persoane. Cei 24 de martiri au fost conduşi pe ultimul drum de peste 3.000 de persoane.

19 decembrie
NÉPSZABADSÁG
Armata scoasă împotriva demonstranţilor din Timişoara
Graniţele au fost închise – Poziţia Parlamentului Maghiar
„BILD“
Baionete contra poporului, 400 de morţi?
Masacru în România
de P. Michalski şi C. Sturm

Süddeutsche Zeitung“, München
Demonstraţii contra preşedintelui statului, Ceauşescu

Relatări despre sute de morţi la protestele în masă din România
Unităţi ale armatei încercuiesc oraşele Timişoara şi Arad/ Graniţele cu Ungaria şi Iugoslavia închise Mass-media mobilizează populaţia la „respectarea strictă a tuturor legilor”/ Nicio luare de poziţie de la Bucureşti

„Frankfurter Rundschau”, 19 dec. 1989
Armata română înconjoară două oraşe
Demonstraţii înăbuşite sângeros

20 decembrie
NÉPSZABADSÁG
Comunitatea internaţională condamnă vărsarea de sânge de la Timişoara
România şi-a închis graniţele

„Frankfurter Rundschau“, 20 dec. 1989
Martori oculari descriu atrocităţile din România
“Practic, domneşte legea războiului” / Toate graniţele inaccesibile

„Die Welt”, Bonn, 20 dec. 1989
În nebunia puterii, Ceauşescu îşi pierde simţul realităţii României
În ciuda unei atrocităţi crescânde, strigătul libertăţii nu poate fi reprimat

21 decembrie
NÉPSZABADSÁG
Lupte dramatice împotriva dictaturii ceauşiste

Bild
România: baie de sânge, 2500 de morţi

Au fost împuşcaţi copii
Serviciul secret arde cadavre

„Allgemeine Zeitung”
Armata atacă la întâmplare şi brutal
Timişoara pustiită/ Masacre în rândul populaţiei neînarmate/ Minorităţile maltratate şi persecutate
de la corespondentul nostru Gustav Chalupa

„Frankfurter Allgemeine”, 21 dec. 1989
Demonstraţii în mai multe oraşe româneşti
Evident, mai mult de 1000 de morţi/ Relatări despre incinerări de cadavre/ Discursul televizat al lui Ceauşescu/ Proteste

22 decembrie
„Die Zeit“, Hamburg, 22 dec. 1989
Revoltă contra „Conducătorului“
Tiananmen la Timişoara
Nicolae Ceauşescu ordonă suprimarea cetăţenilor

23 decembrie
MAGYAR HIRLAP
Poporul român a învins dictatura lui Ceauşescu
Ieri mişcarea populară a măturat dictatura ceauşistă

27 decembrie
MAGYAR HIRLAP
Tiranii au fost condamnaţi la moarte şi executaţi
Noua conducere din România este recunoscută pe plan internaţional
În aprilie vor avea loc alegeri libere. Ajutoarele afluesc spre România
Telegrama adresată de Szuros Matyas şi Nemeth Miklos lui Ion Iliescu şi Petre Roman.

28 decembrie
MAGYAR HIRLAP
În Bucureşti se reinstalează pacea
Sergiu Celac este noul ministru de Externe. Contradicţii între grupările teroriste.


Acest articol este prelut dintr-o lucrare mai amplă pe care am prezentat-o la colocviul internaţional de la Târgovişte în 11 octombrie 2007.

Mortii de la Timisoara

Studiu de caz

Cifra morţilor din Timişoara a stârnit vii controverse încă din primele zile ale revoluţiei din decembrie 1989. Dacă oficialităţile şi mass-media din România păstrau o tăcere totală în privinţa evenimentelor din ţară, agenţiile de presă din străinătate încă din 19 decembrie 1989 au vehiculat diverse cifre cu privire la morţii din Timişoara.
Agenţia Tanjug anunţa marţi 19 decembrie că la Timişoara ar fi peste 2000 de victime, iar cadavrele încărcate în camioane au fost duse într-o direcţie necunoscută[1], iar în „The Independent” a apărut informaţia că „zeci, poate sute de persoane au fost ucise în vestul României în Timişoara în urma intervenţiei forţelor de securitate care au folosit tancuri şi arme de foc împotriva demonstranţilor”[2]. În 20 decembrie 1989 „Die Presse” publica sub titlul „Mii de morţi în Timişoara” că doi studeţi sirieni au văzut la morga unui spital sute de morţi[3] iar guvernul american prin secretarul de presă al Casei Albe declară că s-au înregistrat sute de morţi[4].
În zilele de 19 – 25 decembrie în Timişoara circulau diverse cifre cu privire la morţi. Toţi timişorenii erau convinşi că era vorba de mii de victime.Totuşi din cercetările efectuate de către Procuratura militară reiese că în judeţul Timiş au fost doar 95 de persoane decedate[5], 93 de victime fiind în Timişoara şi două în Lugoj.

*
Lista completă cu morţii din judeţul Timiş

Timişoara 17 decembrie:
1. Andrei Maria, 25 ani, casnică,
2. Aparaschivei Valentin, 48 ani, şofer,
3. Apro Mihai, 31 ani, lăcătuş,
4. Avram loan Vasile, 40 ani, C.T.C.-ist,
5. Balmuş Vasile, 26 ani, muncitor,
6. Balogh Pavel, 69 ani, pensionar,
7. Bărbat Lepa, 43 ani, contabilă,
8. Bânciu Leontina, 39 ani, muncitoare,
9. Belehuz loan, 41 ani, impiegat CFR,
10. Belici Radian, 25 ani, pompier,
11. Bonţe Petru loan, 22 ani, muncitor,
12. Boţoc Luminiţa, 14 ani, elevă,
13. Caceu Margareta, 40 ani, funcţionară,
14. Caceu Mariana Silvia, 37 ani, funcţionară,
15. Carpîn Dănuţ, 29 ani, parchetar,
16. Chorosi Alexandru, 24 ani, muncitor,
17. Ciobanu Constantin, 43 ani, muncitor,
18. Cruceru Gheorghe, 25 ani, muncitor,
19. Csizmarik Ladislau, 55 ani, profesor de muzică,
20. Ewinger Slobodanca, 21 ani, muncitoare,
21. Fecioru Lorenţ, 38 ani, muncitor.
22. Ferkel-Şuteu Alexandru, 43 ani, sudor,
23. Florian Antoniu Tiberiu, 20 ani, student,
24. Gîrjoabă Dumitru Constantin, 24 ani, electrician,
25. Grama Alexandru, 18 ani, muncitor,
26. Haţegan Petru, 47 ani, electrician,
27. Ion Maria, 57 ani, pensionară,
28. Iosub Constantin, 17 ani, elev,
29. Ioţcovici Gheorghe Nuţu, 25 ani, strungar,
30. Istvan Andrei, 42 ani, muncitor,
31. Jugănaru Dumitru, 37 ani, mozaicar,
32. Lăcătuş Nicolae, 28 ani, muncitor,
33. Luca Rodica, 30 ani, funcţionară,
34. Lungu Cristina, 2 ani, preşcolară,
35. Mardare Adrian, 20 ani, muncitor.
36. Mariş Ştefan, 40 ani, mecanic
37. Miron loan, 58 ani, pensionar,
38. Motohon Silviu, 35 ani, ajutor maistru,
39. Munteanu Nicolae Ovidiu, 25 ani, student,
40. Nagy Eugen, 17 ani, elev, Calea Girocului.
41. Opre Gogu, 30 ani, electrician,
42. Osman Dumitru, 24 ani, barman,
43. Oteliţă Aurel, 34 ani, muncitor,
44. Păduraru Vasile, 30 ani, muncitor.
45. Pinzhoffer Georgeta, 35 ani, muncitoare,
46. Popescu Rozalia Irma, 55 ani, pensionară,
47. Radu Constantin, 33 ani, lăcătuş,
48. Sava Angela Elena, 25 ani, muncitoare,
49. Sava Florica, 33 ani, vînzătoare,
50. Simicin Nicolae, 32 ani, muncitor,
51. Sporer Rudolf Herman, 33 ani, zugrav,
52. Stanciu loan, 42 ani, operator chimist,
53. Tako Gabriela Monica, 10 ani, elevă,
54. Tăşală Remus Marian, 23 ani, sculer-matriţer,
55. Todorov Miroslav, 25 ani, muncitor,
56. Ţintaru Teodor Octavian, 21 ani, electrician,
57. Vărcuş loan Claudiu, 15 ani, elev,
58. Wittman Petru.
59. Zăbulică Constantin, 30 ani, muncitor,
60. Blîndu Mircea, 27 ani, electrician.
61. Zornek Otto, 53 ani, zugrav.
62. Pisek Ştefan.
18 decembrie:
63. Ciopec Dumitru Marius, 20 ani, electromecanic,
64. Ianoş Paris, 18 ani, fără ocupaţie, Calea Girocului.
65. Leia Sorinei Dinei, 23 ani, operator chimist,
66. Măriuţac loan, 20 ani, muncitor,
67. Nemţoc Vasile Marius, 19 ani, muncitor, Catedrală.
19 decembrie:
68. Curie Veronica, 32 ani, casnică,
69. Reiter Edita Irina, 39 ani, funcţionară,
23 decembrie:
70. Burcea Marinei, 21 ani, militar în termen
71. Cacoceanu Iozef, 66 ani, pensionar,
72.'Iordan Silviu Sebastian, 18 ani, elev, str. Olimpiadei.
73. Negruţiu Laura Andreea, 9 ani, elevă,
74. Nemoianu Virgil, 31 ani, inginer,
75. Nicoară Elena, 37 ani, funcţionară
24 decembrie:
76. Bancov Francisc, 57 ani, muncitor,
77. Buzea Teodor, 20 ani, militar
78. Jubea Dan Andrei, 21 ani, student,
79. Lile Cristian Octavian, 20 ani,
80. Mihai Gigi, 20 ani,
81. Paraschiv Gh. Dominic, 44 ani, inginer
82. Pădurariu Costache, 56 ani, maistru.
83. Puczi Andrei Liviu, 20 ani, militar
84. Silaş Maftei, 17 ani, muncitor.
85. Vîlceanu Constantin, 34 ani, maistru militar
25 decembrie:
86. Bărbulescu Gabriel, 21 ani, militar în termen.
87. Ebner Petru Matei, 53 ani, muncitor,
88. Flueran Steliana, 53 ani, casnică.
89. Kelemen Gh. Iosif, 23 ani, muncitor, Staţia radio.
91 – 93 Cadavre neidentificate

Lugoj: 20 decembrie
94. Brocea Daniel, 20 de ani
95. Rosada Valentin, 20 de ani

Cele mai multe victime au fost în următoarele zone ale oraşului:
- zona Catedrală – Operă, 19 decedaţi
- zona Piaţa Libertăţii – Piaţa 700 – Popa Şapcă, 8 decedaţi
- zona Podul Decebal – Piaţa Traian, 9 decedaţi
- zona Calea Girocului, 11 decedaţi
- zona Calea Lipovei – Calea Aradului, 15 decedaţi

Decesul celor 72 de persoane în intervalul 17 – 22 decembrie au fost cauzate ca urmare a rănilor următoarelor zone vitale: la 19 capul, la 6 gâtul, la 29 toracele, la 13 abdomenul, la unul membrul superior, la patru membrul inferior iar una a fost strivită de tanc.
5. Din cele 93 de persoane decedate, 44 au fost furate din morga Spitalului Judeţean Timiş şi incinerate la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti. Ceauşescu Elena, după o consultare prealabilă cu Bobu Emil şi Postelnicu Tudor a hotărât incinerarea unei părţi din cadavre cu scopul de a nu se afla adevăratele proporţii ale folosirii focului de armă în noaptea de 17/18 decembrie. Această dispoziţie a fost transmisă în cursul zilei de 18 decembrie 1989 generalului Nuţă Constantin care împreună cu generalii Macri Emil şi Mihalea Velicu a stabilit modul cum să fie incinerate cadavrele.
Alte şase cadavre au fost descoperite în ianuarie 1990 în groapa comună din Cimitirul Eroilor.

Lista cu cadavrele incinerate la crematoriul „Cenuşa”[7]

Andrei Maria – casnică
Apro Mihai – lăcătuş
Balogh Pavel – pensionar
Balmuş Vasile – muncitor
Bărbat Lepa – funcţionară
Bânciu Leontina – muncitoare
Belehuz Ioan – impegat CFR
Belici Radian – Muncitor
Caceu Margareta – funcţionară
Körösi Alexandru – muncitor
Cruceru Gheorghe – muncitor
Carpân Dănuţ – parchetar
Csizmarik Ladislau – profesor
Ciobanu Constantin – muncitor
Wittman Petru – muncitor
Nagy Eugen – elev
Ferkel Şuteu Alexandru – muncitor
Florian Antoniu Tiberiu – student
Gârjoabă Dumitru Constantin – electrician
Haţegan Petru – electrician
Iosub Constantin – elev
Ioţcovici Gheorghe Nuţu – muncitor
Ewinger Slobodanca – muncitoare
Ianoş Paris – fără ocupaţie
Luca Rodica – funcţionară
Lăcătuş Nicolae – muncitor
Munteanu Nicolae Ovidiu – student
Miron Ioan – pensionar
Motohon Silviu – muncitor
Mardare Adrian – muncitor
Oteliţă Aurel – muncitor
Opre Gogu – electrician
Osman Dumitru – barman
Radu Constantin – muncitor
Sporer Rudolf Herman – zugrav
Stanciu Ioan – operator chimist
Sava Angela Elena – muncitoare
Zăbulică Constantin – muncitor
Cadavru neidentificat
Cadavru neidentificat
– 44 Cadavre neidentificate

Lista cu cadavrele persoanelor decedate prin împuşcare găsite la „Cimitirul Eroilor”

Bonţe Petru Ioan – muncitor
Boţoc Luminiţa – elevă
Leia Sorinel Dinel – operator chimist
Măriuţac Ioan – muncitor
Bancov Francisc – muncitor
Silaş Maftei - muncitor

În afara celor 93 de persoane decedate în Timişoara şi cele două la Lugoj au mai fost încă opt persoane cu domiciliul în din judeţul Timiş care au fost ucise în diferite localităţi din ţară. Aceştia sunt:

1. Briciu Leontin Achim din Moşniţa Nouă – militar în termen
2. Bozsoki Adalbert din Timişoara – împuşcat în Bucureşti
3. Daniluc Nicolae din Cărpiniş – militar în termen
4. Giuchici Milorad Slobodan din Timişoara – militar în termen
5. Lupea Ioan Daniel din Timişoara – militar în termen
6. Nicolicioiu Victor din Timişoara – militar în termen
7. Pongracz Norbert din Lugoj – militar în termen
8. Ruvinenţu Remus din Timişoara – militar în termen

*

La insistenţa revoluţionarilor timişoreni care afirmau că în data de 18 decembrie 1989 la CAP Freidorf au fost arse mai multe cadavre ale unor persoane împuşcate în perioada 17 -18 decembrie Procuratura Militară Timişoara a deschis un dosar pentru cercetarea acestui caz. La data de 21 ianuarie 1990 o echipă condusă de cpt. de justiţie Anghel Adrian s-a deplasat la faţa locului de unde au luat ca probe fragmente din resturile carbonizate care au fost trimise la Institutul Medico-Legal din Bucureşti pentru analizare. Prin adresa nr. A.11/677, buletin de analiză nr. 40 infirmă prezenţa cărbunilor de origină umană în aceste probe. Ca urmare în data de 26 noiembrie 1990 este emisă de către Procuratura Militară Timişoara Ordonanţa de neânceperea urmăririi penale nr. 575/P/90.
Totuşi sunt multe declaraţii date de participanţii la evenimentele din Timişoara care susţin că în seara de 17 decembrie la Podul Decebal au fost încărcaţi într-o maşină militară morţii neridicaţi de revoluţionarii care au fugit. De asemenea se afirmă că maşini militare au mai încărcat cadavrele unor persoane decedate şi din Calea Girocului şi alte zone din Timişoara[8].

*

Cu privire la cei vinovaţi pentru crimele săvârşite în decembrie 1989, doar îl voi cita pe general magistrat Dan Voinea[9]: „...până în 22 decembrie 1989 au acţionat sub comandă unică şi cei de la Interne şi cei de la Armată, deci nu contează calitatea forţelor de represiune până la această dată, toţi erau în dispozitive cu acelaşi ordin de tragere. Că era miliţianul, că era de la Armată, există răspundere penală pentru treaba aceasta în sarcina celor care au comandat ostaşilor respectivi să tragă. Deci noi nu am mers cu militarii în termen în faţa instanţei sau cu plutonierul sau cu elevul de Miliţie care a primit ordin să tragă, am zis să mergem cu generalii care au ordonat să se tragă, pentru că în acele zile, cine refuza ordinul respectiv, risca şi el la rândul lui, să fie pedepsit. Nu ştiu cât este de importantă distincţia aceasta de făcut în ceea ce priveşte calitatea celui care a tras. Toţi erau sub o comandă unică, era un comandament unic constituit la Timişoara.”



[1] Miodrag Milin, Timişoara în arhivele „Europei Libere”, Bucureşti, 1999, pag.167
[2] Ibidem, pag. 189
[3] Ibidem, pag. 279
[4] Ibidem, pag. 287
[5] Procuratura Militară, Dosar nr. 4/P/1990
[6] Rechizitoriul Procuraturii Militare Timişoara din 5 februarie 1990
[7] Arhiva Asociaţiei Memorialul Revoluţiei 16 – 22 decembrie 1989 Timişoara
[8] Întrebări cu şi fără răspuns, Timişoara, 2001, pag. 170
[9] Ibidem, pag.174

Colocviu international

Colocviul internaţional
1989
An decisiv în istoria Europei

În perioada 11-14 octombrie, la Târgovişte, în cadrul Universităţii „Valahia” a avut loc colocviul internaţional „198- an decisiv în istoria Europei.”
Colocviul a fost organizat de Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, în colaborare cu Universitatea „Valahia,” şi Institutul de Istorie, Nicolae Iorga, al Academiei Române şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi al Primăriei municipiului Târgovişte.
La colocviu au participat istorici, jurnalişti şi alte personalităţi publice din Bulgaria, Cehia, Franţa, Republica Moldova, Polonia, Slovacia, Serbia, Ungaria, SUA şi România. Au mai participat, ca invitaţi, revoluţionari din Bucureşti, Târgovişte şi Timişoara.
În cadrul colocviului au fost supuse dezbaterii patru teme principale: Raportul dintre factorii interni şi externi în pregătirea, declanşarea şi victoria revoluţiilor din 1989; Conţinutul, caracterul şi formele revoluţiilor din statele europene foste socialiste în anii 1989-1990; Mass-media şi schimbările radicale din Europa Centrală şi de Est; Consecinţele dezintegrării sistemului comunist din Europa asupra evoluţiilor de pe continent la cumpăna mileniilor.
Au fost prezentate următoarele lucrări: prof. univ. dr. Ion Alexandrescu, Decizia privind plata datoriei externe şi impactul acesteia asupra economiei româneşti la sfârşitul anilor `80; dr. Miroslav Tejchman (Cehia), Condiţii interne şi externe, economice şi politice care au determinat colapsul comunismului în Balcani; prof. univ. dr. Ioan Chiper, PCUS şi regimul de la Bucureşti la sfârşitul anilor `80; dr. Plamen Petrov (Bulgaria), Factori interni şi externi care au determinat căderea regimului Jivkov în Bulgaria; prof. univ. dr. Alicja Sowinska Krupka (Polonia), Drumul către libertate în Europa Centrală; prof. univ. dr. Ripp Zoltan (Ungaria), Dezintegrarea sistemului comunist şi tranziţia prin negociere în Ungaria; dr. Oşca Alexandru, Timişoara – primul oraş liber al României; conf. univ. dr. Mihai Iacobescu, Modalităţi de preluare a puterii. Cazul Suceava; lector univ. drd. Teodor Vasiliu, Revoluţia la Târgovişte. Câteva consideraţii; lect. univ. dr. Ion Bucur, Mass-media românească în primele zile ale Revoluţiei; prof. univ. dr. Peter Gross (SUA), Limitele democraţiei: cum a eşuat media atomizată şi a reuşit în epoca post-comunistă; dr. Branko Nadoveza (Serbia), Revoluţia Română în presa din Serbia; Gino Rado, Reflectarea Revoluţiei Române în media din Ungaria şi Germania; prof. univ. dr. Jean Louis Courriol (Franţa), Imaginea Revoluţiei Române din decembrie 1989 în
Franţa; prof. univ. dr. Peter Kopecky (Slovacia), Decembrie 1989 în ochii unui slovac; dr. Laszlo Borhi (Ungaria),

Răspunsul vestic la tranziţia din Ungaria; lect. univ. dr. Teodora Stănescu Stanciu, Evoluţii politice din statele central-estice ale Europei: 1990-1996. Studii comparative; prof. univ. dr. Marian Cojoc, Remodelarea structurilor organismelor europene după 1989. Etapele extinderii Uniunii Europene.
În cadrul discuţiilor au mai fost abordate şi alte teme interesante: tipul de regim din statele membre ale Pactului de la Varşovia, comunist, socialist sau dictatorial; dezinformarea în privinţa morţilor de la Timişoara; rolul SUA şi URSS în schimbările politice din România.
Au fost organizate şi deplasări pentru documentare la fosta cazarmă din Târgovişte, unde au fost judecaţi şi executaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu, la Curtea Domnească şi Turnul Chindiei şi la Complexul Memorial „Mateiaş.”

Casa Terorii din Budapesta

Casa Terorii din Budapesta
Prezentare

Fundaţia de Cercetare Istorică şi Socială din Europa Centrală şi de Est a cumpărat în decembrie 2000 o clădire, cu scopul de a aduce la viaţă un muzeu, în care să prezinte cele două perioade sângeroase de teroare din istoria maghiară a secolului al XX.- lea.
Clădirea, situată pe Bulevardul Andrássy nr. 60, a fost renovată complet, atăt în interior, cât şi în exterior, transformându-se într-un muzeu memorial.
În anul 2002, Muzeul „Casa Terorii” a fost finalizat, director general fiind numit dr. Schmidt Mária, iar în data de 24 februarie 2002 muzeul a fost deschis.
Muzeul se întinde pe patru nivele: subsol, parter şi două etaje, cuprinzând în jur de 25 de săli şi galerii.

Muzeul atrage atenţia încă din exterior, deosebindu-se de celelalte clădiri prin aplicarea pe faţada clădirii a unui passparto, a unei rame decorative de culoare neagră, realizându-se un contrast evident şi scoţând în relief muzeul.

La parter, imediat după intrare, într-o micuţă curte interioară, ai primul şoc: eşti întâmpinat de un tanc sovietic T-55. Tancurile T-54 şi T-55 au fost folosite de către sovietici pentru menţinerea dictaturii şi a influenţei ruseşti în multe state din fostul bloc comunist. Tancurile T- 54 au fost angajate în lupta de gherilă din noiembrie 1956 pe străzile din Budapesta, având un rol hotărâtor în menţinerea dictaturii sovietice din Ungaria.

La etajul I se găsesc expoziţii care dezvoltă următoarele teme:
- 1950-1953 - deportările minorităţii germane, a trădătorilor de ţară, lagărele de muncă;
- 1948-1953 - asuprirea ţăranilor prin confiscarea recoltelor şi a pământurilor, colectivizarea;
- formarea poliţiei politice sub conducerea lui Péter Gábor şi instaurarea regimului de teroare al partidului comunist;
- tribunalul poporului – instrument de susţinere a regimului comunist;
- propaganda comunistă – documente care proslăvesc o eră absurdă;
- cultele: Biserica Evangelică, Catolică, Iudaică – duşmani ai regimului comunist;
- rezistenţa Bisericii Catolice

Etajul II:
- Ungaria în timpul ocupaţiei duale: nazistă şi sovietică;
- Gulagul sovietic;
- Anii '50 – cea mai sălbatică epocă a comunismului maghiar;
- Anii 1945-1950 – consilierii sovietici ai elitei politice maghiare;
- rezistenţa internă împotriva noii ideologii politice;

Subsolul:
Beciul-închisoare: Iniţial, pivniţa a fost depozit de cărbune. În anul 1945 în această clădire şi-a instalat sediul poliţia politică comunistă.
Pivniţa a fost reconstruită în forma anilor 1945-1956, iar accesul vizitatorilor se face cu liftul. Aici au fost torturaţi psihic şi fizic condamnaţii politici. Celulele erau astfel construite, încât se putea sta doar în picioare sau în şezut. Datorită torturii, foarte mulţi din deţinuţi au murit în urma rănilor suferite. Există mărturii prin care se susţine că pivniţa a fost mărită, existând un adevărat labirint sub pământ, cu multe celule. În scurt timp, acest sediu a fost numit de către deţinuţi „Casa Terorii.”
În închisoare existau mai multe tipuri de celule:
- carcera avea 60x50 cm şi 180 cm înălţime. În celulă ardeau permanent două becuri cu scopul ca deţinutul să privească permanent în ele.
- „Vizuina vulpii” era o celulă aflată permanent în întuneric şi era atât de mică încât nu se putea sta în picioare;
- „Camera de tratament” era, de fapt, locul de tortură. Aici se găseau o gamă largă de instrumente de tortură folosite la înfrângerea voinţei celor reţinuţi;
- „Camera de gardă” era situată la două etaje sub pământ. Pe aici se făcea aerisirea celulelor printr-un sistem de ţevi. Paznicii închisorii aveau posibilitatea să închidă aerisirea şi ventilaţia din oricare celulă, astfel supunând deţinuţii şi la alte cazne, de natură psihică.
- „Casa plângerii”: aici se găseau celulele cu cei condamnaţi la moarte. De aici toţi deţinuţii cărora li s-a refuzat graţierea erau pregătiţi pentru a fi duşi la locul de execuţie.
- „Locul de execuţie.” Aici a fost amplasată spânzurătoarea, care aparţinea penitenciarului, iar mai apoi până în anul1985, aparţinut şi funcţionat în cadrul închisorii din Strada Kozmai.
Sala plângerii
La subsol se mai găsesc următoarele săli:
Sala de internări. Poliţia politică a înfiinţat în partea de est a Ungariei patru mari lagăre de muncă, unde erau aduşi deţinuţii politici. Aceste lagăre erau: Recsken, Kistarcsan, Tiszalökön şi Kazincbarcika. Între anii 1945-1948 în aceste lagăre au fost internaţi peste 40.000 de deţinuţi, iar în partea a doua a regimului Kádár, după 1961, au fost internaţi peste 10.000 de deţinuţi.
Sala de internări aduce un omagiu deţinuţilor din lagărul Recsken. Tot aici şi-au găsit locul obiecte confecţionate de deţinuţi în lagăr.
- Sala anului 1956 este dedicată memoriei eroilor care au căzut în luptele de eliberare de sub regimul sovietic.
- Sala represiunii. În această sală sunt expuse şase spânzurători prezentate într-un mod stilizat, pe care sunt notate câteva cereri de graţiere din partea condamnaţilor la moarte.
- Galeria delicvenţilor, situată pe casa scărilor din subsol, prezintă numele persoanelor care au contribuit sau au susţinut în orice mod cele două regimuri de teroare ( fascist şi comunist ), din Ungaria.
Prin modul în care a fost realizat Muzeul „Casa Terorii”, prin folosirea celor mai moderne tehnologii în domeniu, putem afirma că acest obiectiv ar trebui să figureze în agenda fiecărei persoane care vizitează Budapesta.

*
Asociaţia Memorialul Revoluţiei are relaţii de colaborare cu Fundaţia de Cercetare Istorică şi Socială din Europa Centrală şi de Est încă din vara anului 2003 când la Budapesta a fost semnat un contract de colaborare între conducerea celor două instituţii. În perioada 2003-2006 au avut loc mai multe întălniri şi participări comune la diverse evenimente organizate în Budapesta, Hódmezővásárhely şi Timişoara.

Recenzie

Anuarul
Institutului de Investigatii a Crimelor Comunismului
De ce trebuie condamnat comunismul


Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului s-a nascut destul de tarziu, intr-un context politic putin schimbat si cu toata impotrivirea unei parti consistente a politicienilor din parlament, totusi a existat destula vointa politica pentru ca institutul sa fie infiintat conform H.G. 1727 din 21 decembrie 2005. Daca aruncam o privire asupra celorlate state din fostul bloc sovietic, vom constata ca si din acest punct de vedere am ramas in urma.
Principalele obiective ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului ca autoritate guvernamentala sunt: obţinerea de date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile opresive exercitate de sistem, cercetarea acestora, precum şi sesizarea organelor de cercetare penală. Asadar, IICCR – ul, alaturi de celelalte institutii abilitate ale statului, are obligatia de a duce la lumina abuzurile şi instigările la crime săvârşite de persoanele cu funcţii de răspundere în perioada comunistă, precum si de a informa obiectiv publicul larg. O prioritate a Institutului este si pastrarea legaturii cu victimele comunismului. Activitatea de cercetare a IICCR va fi completată de o serie de programe educative, precum şi de iniţierea unor proiecte specifice alături de instituţii de profil din ţară şi din străinătate. Pentru realizarea obiectivelor propuse, Institutul are in componenta sa doua compartimente: Biroul de Documentare si Biroul de Cercetare in Arhive acestea fiind coordonate de Consiliul Director si Consiliul de Onoare. Este de remarcat faptul ca atat conducerea Institutului cat si angajatii sai sunt foarte tineri, media de varsta ne depasind 35 de ani.
In primul an de activitate Institutul de Investigatii a Crimelor Comunismului s-a remarcat prin deschiderea santierului arheologic de la Sighetu-Marmatiei in parteneriat cu Fundatia Academia Civica – Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei si in colaborare cu Parchetul Militar.
Tot in anul 2006 a aparut la Editura Polirom si primul Anuar al Institutului sub titlul De ce trebuie condamnat comunismul.


*


Studiile publicate in acest volum incearca sa raspunda la intrebarea din titlul cartii, abordand teme incitante, care acopera nu numai perioada dictaturii comuniste 1945 – 1989, ci si o parte din perioada de tranzitie 1990 – 2000.
Sunt supuse studiului si analizei instituţiile regimului comunist, activităţile de poliţie politică precum şi identificarea abuzurilor şi crimelor săvârşite în numele „luptei de clasă."
Articolele din acest volum fiind deosebit de interesante, doar le voi enumera, oprindu-ma totusi asupra a doua din ele. Bazele legislative ale represiunii comuniste in Romania, de Cristina Roman; O privire in interiorul aparatului de securitate, de Marius Oprea; Sectia de cadre, ca instrument de verificare, de Andrei Muraru; Fenomenul Pitesti, de Marius Stan; Vasile Cioplan: Profilul unui tortionar, de Dumitru Lacatusu; Represiunea Securitatii impotriva scriitorilor in anii 1986 – 1988, de Clara Mares; Drama bisericii Greco-Catolice, de Lucia Hossu Longin; Conversia elitelor comuniste din Romania in perioada de tranzitie: 1989-2000, de Raluca Grosescu; Lustrabilii, de Mihai Burcea si Mihai Bumbes.
Deosebit de interesant mi s-a parut studiul Terorismul de Stat in Romania comunista de Larisa Musat, care pornind de la definitia de terorism de stat a politologului argentinean Ernesto Grazon Valdes, face o paralela intre politia politica practicata de Securitatea din Romania in perioada dejista si terorismul de stat a dictaturilor sud-americane. Totodata face o analiza a conceptului de totalitarism.
De remarcat este si studiul Fizionomia Nomenclaturii realizat de Raluca Grosescu care, analizeaza conceptul de nomenclatura si relatiile de putere care au structurat elita conducatoare a regimurilor comuniste. Studiul, structurat pe patru parti, prin analiza diverselor subcategorii de nomenclatura, nuanteaza mai multe aspecte din aceasta categorie sociala care, a condus Romania in perioada 1945 – 1989.

Gino Rado