Rolul comunicării mediatice în Recoluţia Română din 1989

Anul 1989 a fost anul marilor schimbări sociale şi politice din Europa Centrală şi de Est, regimul comunist din ţările Pactului de la Varşovia căzând rând pe rând. La aceste schimbări o contribuţie majoră a avut-o în special comunicarea prin toate canalele disponibile la acea dată. Începând cu mijloacele de comunicare în masă (televiziune, radio, presa scrisă) până la comunicarea individuală prin telefon, corespondenţă sau personală, războiul informaţional a atins cote maxime în anul 1989.

Statele democratice puse faţă în faţă cu regimurile comuniste au dus o permanentă luptă pe plan mediatic prin toate mijloacele posibile, pentru ca efectul mesajelor transmise să aibă rezultatul aşteptat. Cercetătorul german Maletzke[1] spunea că efectele comunicării reprezintă toate modificările la nivel individual sau social pe care le produce mass-media prin tipul ei de mesaje. De aceea toate statele au acordat o importanţă majoră acestui război informaţional. România anului 1989 arăta cât se poate de rău. Societatea românească era apăsată de regimul dictatorial promovat de Ceauşescu. Prin acest regim se încerca cenzurarea, manipularea şi chiar blocarea comunicării. De la acapararea şi controlul total asupra massmedia, cenzurarea corespondenţei, a convorbirilor telefonice  şi supravegherea individuală, controlul a tot ceea ce însemna, sub orice fel, transmitere de mesaj şi prin implementarea, din anul 1971, a ceea ce s-a numit „mica revoluţie culturală[2]”, cetăţeanului român nu i-a mai rămas nicio şansă pentru o exprimare liberă a opiniei. 

Mass-media românească, fiind total aservită regimului comunist, a promovat cultul personalităţii şi propaganda comunistă prin mesaje care erau transmise permanent atât prin radio  şi televiziune, cât  şi prin presă. Putem spune că, printr-o privire mai atentă asupra macroefectelor mediatice româneşti din 1989, regăsim aici atât  teoria agendării  (agenda setting), cât  şi  teoria spiralei tăcerii  (Schweigerspirale). Această teorie formulată de cercetătoarea Noelle Neumann[3], pliată pe realităţile României anului 1989, ar fi următoarea: un grup minoritar de oameni pot avea o poziţie dominantă dacă punctul lor de vedere este prezentat şi susţinut de mass-media, vorbesc despre el şi îl susţin în public, în timp ce alţii, care sunt majoritari, au o opinie diferită, dar păstrează  tăcerea din frica de a nu fi izolaţi, sancţionaţi în mod public sau de a suporta efectele unor acţiuni represive. Această activitate agresivă a mass-mediei româneşti a dus totuşi la o disonanţă generalizată cu societatea românească. La acest rezultat a contribuit într-un mod semnificativ mass-media internaţională, care în special prin posturile de radio „Europa Liberă”, „BBC”, „Vocea Americii”  şi „Deutsche Welle”, promovate mai ales de Noel Bernard  şi Vlad Georgescu, prin comentariile excepţionale despre problemele culturale şi politice a fost în consonanţă cu opiniile şi aşteptările românilor. Aceste mesaje întreţineau speranţele românilor cu privire la căderea regimului comunist.

Chiar dacă regimul comunist din România a încercat să blocheze orice fel de comunicare din exterior şi către exterior, să izoleze ţara, refuzând categoric implementarea unor reforme cerute chiar de Gorbaciov, care a aplicat perestroika[4] în URSS, românii au luat act de aceste schimbări majore. Speranţele au crescut după difuzarea la „BBC” şi „Europa Liberă” a  Scrisorii celor şase din data de 11 martie 1989[5], iar mai apoi prin prezentarea marilor schimbări sociale şi politice din ţările Pactului de la Varşovia. Televiziunea maghiară, în special prin postul „Duna”, a difuzat mai multe reportaje care vizau în special minoritatea maghiară din România, ducând o campanie de susţinere a pastorului reformat Lászlo Tőkés.

Foarte mulţi şi-au pus întrebarea de ce revoluţia a început la Timişoara, ştiind că aici nivelul de viaţă era mai ridicat decât în celelalte regiuni ale ţării. Unul din motive ar fi faptul că timişorenii erau mai bine informaţi, astfel, nivelul de aşteptare al bănăţenilor fiind mai ridicat. Foarte mulţi timişoreni urmăreau posturile de televiziune maghiare şi sârbeşti, posturi care aveau deja o mai mare deschidere şi libertate în formarea opiniei publice pe de o parte, iar pe de altă parte, contactul direct prin micul trafic, realizat de bănăţeni peste graniţă în Ungaria şi Iugoslavia, a deschis noi orizonturi de aşteptare ale acestora. Nu trebuie neglijat nici faptul că şvabii din Banat aveau o legătură destul de strânsă cu Republica Federală Germania.

Protestul din 14 şi 15 decembrie 1989 al lui Lászlo Tőkés şi al enoriaşilor reformaţi faţă de intenţia autorităţilor de a-l evacua, urmat de solidaritatea de care au dat dovadă locuitorii Timişoarei în sprijinirea acestei acţiuni de protest, a dus la declanşarea în 16 decembrie a evenimentelor revoluţionare care au urmat.

În primele zile ale confruntărilor dintre timişoreni şi forţele de represiune, autorităţile româneşti au încercat să  păstreze tăcerea asupra evenimentelor de la Timişoara, căutând să izoleze oraşul din punct de vedere informatic de restul  ţării, iar mai apoi chiar închizând graniţele  ţării. Autorităţile româneşti iniţial au negat în faţa cancelariilor străine existenţa conflictului din Timişoara, iar mass-media internă a ignorat cu desăvârşire aceste evenimente. 

Datorită acestui blocaj informatic din partea autorităţilor româneşti, sursele de informare

erau foarte puţine  şi aproape imposibil de verificat, iar  ştirile apărute în mass-media internaţională referitoare la evenimentele din Timişoara erau contradictorii  şi pline de elemente false. Iată câteva din titlurile unor articole apărute în presa germană, care descriu evenimentele din Timişoara:

Bild: „Baionete contra poporului, 400 de morţi? Masacru în România.”

Süddeutsche Zeitung: „Relatări despre sute de morţi la protestele în masă din România.

Unităţi ale armatei încercuiesc oraşele Timişoara şi Arad.”

Frankfurter Rundschau: „Martori oculari descriu atrocităţile din România.”

Bild: „România: baie de sânge, 2500 de morţi. Au  fost  împuşcaţi copii. Serviciul secret

arde cadavre.”

Allgemeine Zeitung: „Armata atacă la întâmplare şi brutal. Timişoara pustiită. Masacre

în rândul populaţiei neînarmate. Minorităţile maltratate şi persecutate.”

Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Demonstraţii în mai multe oraşe româneşti. Evident, mai mult de 1000 de morţi. Relatări despre incinerări de cadavre...” „Românii din exil din Budapesta au relatat miercuri că populaţia din Timişoara şi-a procurat arme şi au izbucnit ciocniri armate. După informaţiile Agenţiei Taniug, ar fi fost ucişi în timpul tulburărilor, până marţi seara, cam 2000 de oameni. Agenţia de ştiri a DDR, ADN, a relatat despre mai mult de 3000 de persoane ucise.”

Agenţiile de presă ungare au transmis telegrame cu privire la evenimentele din Timişoara încă din data de 17 decembrie. Acestea erau, în general, destul de corecte, dar totuşi printre ele mai existau şi unele informaţii care, ulterior, nu s-au confirmat. 

17 decembrie:

„Poliţia a risipit demonstraţia organizată de zeci de mii de etnici maghiari, în apărarea lui Tőkés. Manifestaţia s-a transformat într-un protest anti-ceauşist. Televiziunea maghiară informează că frontiera este închisă. Ambasadorul român din Ungaria a refuzat să transmită la Bucureşti o scrisoare de protest referitor la modul în care a fost tratat László Tőkés.”

18 decembrie:

Budapesta, ora 09.59

„Guvernul ungar afirmă  că va căuta informaţii mai detaliate despre confruntările dintre demonstranţi  şi miliţie. Câteva sute de oameni s-au adunat în faţa Ambasadei României pentru a protesta.”

Budapesta, ora 14,48

„Miliţia a folosit tunuri cu apă şi focuri de armă împotriva demonstranţilor de la Timişoara. S-au semnalat arestaţi  şi răniţi, dar nu se cunosc detalii. Un diplomat vesteuropean declară că a auzit de răniţi şi arestaţi, dar nu şi de morţi. Numeroşi martori, călători întorşi din Timişoara, afirmă  că au auzit focuri de armă. Demonstraţii anti-ceauşiste de amploare în Timişoara şi Arad. Ministerul de Externe român afirmă  că nu ştie nimic despre astfel de întâmplări. Pastorul László Tőkés a fost arestat. Se vorbeşte despre decesul unei femei în toiul confruntărilor.”

Budapesta, ora 23,29

„Forţele române de securitate au ucis, se pare, zeci de persoane, când au deschis focul asupra demonstranţilor, duminică, declară un martor ocular. Oraşul este devastat, declară alt martor. La demonstraţii au participat în jur de 10.000 de oameni. Purtătorul de cuvânt spune că ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti va protesta oficial împotriva reprimării sângeroase a demonstraţiilor. Televiziunea maghiară susţine că oraşele Timişoara, Oradea şi Arad au fost izolate şi înconjurate de forţe armate.”

Toate canalele de informare în masă din lumea întreagă transmiteau informaţii despre evenimentele din ţară, timp în care autorităţile româneşti au păstrat tăcerea. Abia în seara de 20 decembrie, Nicolae Ceauşescu a apărut la postul naţional de televiziune, unde a avut un discurs prin care afirma că la Timişoara acţionează agenţi străini şi grupuri de huligani care, prin acţiunile lor violente de devastare a instituţiilor publice, încearcă să destabilizeze ţara. El acuza faptul că aceste acţiuni sunt dirijate din afara ţării şi sunt intervenţii străine, prin care se atentează la suveranitatea României. 

Mass-media din România a început să transmită informaţii ample doar din 22 decembrie, din momentul în care Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central al P.C.R. Televiziunea publică a devenit celebră prin transmisia aşa numitei Revoluţii române în direct. În tot acest timp toate canalele de informare româneşti erau intoxicate cu informaţii false, care, odată transmise, alimentau situaţia confuză din perioada 22-25 decembrie 1989, realitatea fiind deseori denaturată. Tot în acea perioadă la manifestaţiile populare din Timişoara a apărut şi sloganul „Aţi minţit poporul cu televizorul!”.

Revoluţia Română a continuat şi în 1990, în 11 martie fiind prezentată opiniei publice Proclamaţia de la Timişoara. Mass-media din  ţară şi în special autointitulata „Televiziune Română Liberă” au continuat manipularea  şi dezinformarea. Evenimentele majore din România au fost prezentate denaturat, începând cu propaganda mincinoasă cu privire la partidele istorice, greva generală din Timişoara, Proclamaţia de la Timişoara, „Golaniada” şi acţiunile minerilor din 13-15 iunie 1990. Puţinele publicaţii care încercau să ţină piept dezinformării şi manipulării în masă a opiniei publice au dus, încă mult timp, o luptă inegală.

Comunicarea, elementul principal în clădirea oricărui tip de societate,  şi în special comunicarea mediatică, cu multiplele ei posibilităţi din ziua de astăzi, ar trebui abordată cu maximă atenţie, seriozitate şi responsabilitate.

Gino RADO

                                               

BIBLIOGRAFIE

Arhiva Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, fond documentar Colecţii presă, internaţional

Bargaoanu, Alina, Paul Dobrescu, Mass media si societatea, online, Comunicare.ro, 2003 

Bargaoanu, Alina, Nicoleta Corbu, Paul Dobrescu, Istoria comunicarii, online, Comunicare.ro, 2007

Bland, Michael, Alison Theaker, David Wragg, Relatiile eficiente cu mass media, online, Comunicare.ro, 2003

Neumann, Elisabeth Noelle, Spirala tăcerii. Opinia publică, învelişul nostru social, online, Comunicare.ro, 2004

Milin, Miodrag, Andrei Milin, Timişoara în arhivele „Europei Libere” 17-20 decembrie 1989, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, pp. 11-53  

Rado, Gino, Revoluţia română văzută în mass-media maghiară şi germană, în Mass-media represiune şi libertate, coordonator Lucian-Vasile Szabo, Timişoara, Gutenberg Univers Arad, 2010, pp. 109-127

The Role of Media Communication in the 1989 Romanian Revolution

(Abstract)

Year 1989 was the year of the great social and political changes in Central and Eastern Europe, a major contribution having particular communication through all channels available at that time.  Romanian media, being totally subservient to the communist regime, promoted the cult of personality and communist propaganda.

This work aggressively Romanian media has led to widespread dissonance with the Romanian society. This result has contributed significantly to the international media comments about the exceptional cultural and political issues were in line with the opinions and expectations of the Romanians. These messages have maintained their hopes of Romanian communist regime.

---

[1] Cercetătorul german Gerhard Maletzke a definit în 1963 noţiunea de comunicare în masă.

[2]  „Mica revoluţie culturală” a fost lansată de Nicolae Ceauşescu după vizita din 1971 în China şi Corea de Nord.

[3] Elisabeth Noelle-Neumann, directoare a Institutului de Demoscopie din Allensbach, a publicat teoria în 1974, într-un articol intitulat „Spiral of Silence: a Theory of Public Opinion”.

[4] Perestroika a fost elementul central al politicii adoptate de Mihail Gorbaciov în vederea reformării economiei şi societăţii sovietice.

[5] Scrisoarea celor şase este un document conceput de fostul demnitar comunist Gheorghe Apostol şi

semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist Român: Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu,  Constantin Pârvulescu şi  Grigore Răceanu. În această scrisoare  Nicolae Ceauşescu este acuzat pentru politica dusă, de încălcare a Acordului final de la Helsinki, a Constituţiei R.S.R., pentru deturnarea Securităţii Statului de la menirea ei şi pentru politica de înfometare a populaţiei.

Procuratura versus represiunea din Decembrie 1989

Procuratura funcţiona conform Legii nr. 60/26.12.1968 pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii R.S.R., iar în data de 15 august 1971 a fost emisă Legea nr. 315, care reglementa structura organizatorică a Procuraturii Generale a R.S.R.

În decembrie 1989 la conducerea Procuraturii Generale se afla Popovici Nicolae, care l-a trimis, încă din dimineaţa de 17 decembrie, la Timişoara pe Diaconescu Gheorghe – procuror general-adjunct. Acesta a preluat şi coordonat activitatea procurorilor de la Procuratura Judeţeană Timiş şi de la Procuratura Locală Timişoara.

Procurori implicaţi în activitatea de organizare şi cercetare a persoanelor reţinute şi în examinarea cadavrelor rezultate în urma represiunii demonstraţiilor din Timişoara:

   General Diaconescu Gheorghe – procuror general adjunct;

   Mocuţa Gheorghe – procuror Bucureşti, sosit în 17.12 dimineaţa;

   Onofrei Mihai – procuror Bucureşti, sosit în 17.12 dimineaţa;

   Ionescu Mihai – procuror Bucureşti, sosit în 17.12 dimineaţa, 

                              a coordonat activitatea de anchetare de la penitenciar;

   Mihai Alexandru – procuror Bucureşti, sosit în 17.12 dimineaţa;

   Greblea Vasile – procuror Bucureşti, Direcţia I, sosit în 18.12;

   Petrescu Ovidiu – procuror Bucureşti, Direcţia I, sosit în 18.12;

   Tilincă Laurean – procuror şef al Procuraturii Judeţene Timiş;

   Pârvulescu Ştefan – procuror şef adjunct al Procuraturii Judeţene Timiş;

   Paşca Viorel – Procuratura Judeţeană;

   Paşcalău Gheorghe – Procuratura Judeţeană;

   Popescu Floarea – Procuratura Judeţeană;

   Crişan Alexandru – Procuratura Judeţeană;

   Ursu Ieronim – Procuratura Judeţeană;

   Mada Dumitru – Procuratura Judeţeană;

   Chindriş Teodor – Procuratura Judeţeană;

   Cristescu Ioan-Doru – Procuratura Judeţeană;

   Dincă I. Ion – Procuratura Judeţeană;

   Creşiu Livius – Procuratura Judeţeană;

   Dan Pavel – Procuratura Judeţeană;

   Tufariu Angela – Procuratura Locală;

   Popa Constantin-Gheorghe – procuror şef adjunct Procuratura Locală;

   Gheorghiţă Alexandru – Procuratura Locală;

   Ciavici Liviu – Procuratura Locală;

   Stanciu Pompiliu – Procuratura Locală;

   Românu Valentin – Procuratura Locală;

   Cristea Constanţa – Procuratura Locală;

   Haiduc Ioan – Procuratura Locală;

   Vladu Minodora – Procuratura Locală;

   Speriuş Vlad Vasile – Procuratura Locală;

   Naum Mihai – Procuratura Locală;

   Haiduc Monica Ioana – Procuratura Locală;

   Miculescu Petru – Procuratura Locală;

   Boier Mariana – Procuratura Locală;

   Olaru Rodica – Procuratura Locală.

Din declaraţiile date de procurori de reţinut sunt următoarele:

-          încă din noaptea de 16/17 decembrie, Tilincă Laurean l-a informat pe Popovici Nicolae despre faptul că în Timişoara se desfăşoară demonstraţii de amploare, paşnice ale locuitorilor oraşului, precum şi referitor la revendicările acestora[1];

17 decembrie

-          ora 8,00, soseşte la Timişoara Diaconescu Gheorghe împreună cu alţi patru procurori;

-          în jurul orei 13,00, Diaconescu s-a deplasat la penitenciar împreună cu o echipă de procurori pentru verificarea celor reţinuţi;

-          au fost reţinute peste 800 de persoane, din care peste 150 de minori;

-          reţinerile au fost făcute ilegal[2];

-          nu s-a primit nicio dispoziţie din partea lui Diaconescu de a se emite mandate de arestare celor introduşi ilegal în penitenciar şi în arestul miliţiei;

-          majoritatea celor reţinuţi „aveau semne de leziuni pe faţă şi pe picioare, însă în această stare au fost aduşi spre audierea organelor de procuratură”;[3]

-          19,30, Diaconescu la penitenciar „ne-a prezentat atunci o listă de 10 «porunci» de la centru, pe care noi trebuia să le urmăm, precizându-ne că va trebui să efectuăm cercetări în continuare”[4]. La punctul 9 se insista asupra ideii ca din declaraţii să rezulte că în spatele demonstraţiilor se află iredentişti maghiari.[5]

18 decembrie

-          minorii sunt eliberaţi din penitenciar;

-          col. Tudor Stănică, aflat la penitenciar, a adus la cunoştinţa procurorilor că au fost constituite 4-5 complete de judecată, pentru ca cei reţinuţi să fie judecaţi;

-          sosesc de la Bucureşti procurorii Greblea Vasile şi Petrescu Ovidiu, care s-au deplasat, împreună cu procurorii Chindriş Teodor, Suciu Tiberiu, Creţiu Livius, Haiduc Ioan şi Haiduc Ioana, la morgă pentru efectuarea autopsiilor celor împuşcaţi mortal;

-          sunt întocmite 46 de procese-verbale de constatare medico-legală a deceselor;

-          continuă anchetarea celor reţinuţi;

19 decembrie

-    se constată furtul cadavrelor, iar Tilincă Laurean le-a interzis

     procurorilor să se mai deplaseze la morga spitalului;

-    continuă anchetarea celor reţinuţi la penitenciar şi la sediul miliţiei;

20 decembrie

-   toate dosarele anchetate de procurori sunt ridicate de şeful Secţiei de

    Cercetare Penală din Miliţia Judeţeană Timiş, lt.-colonel Tufariu;

-   persoanele reţinute sunt, rând pe rând, eliberate.

În total au fost întocmite în jur de 200 de dosare, din care doar pentru 10 a fost pornită acţiunea penală.

                                                                                                Gino RADO

---

[1] Informare scrisă dată de Tilincă Laurean la data de 27 februarie 1990.

[2] Reţinerea ilegală a demonstranţilor este confirmată în declaraţiile date atât de Tilincă Laurean, cât şi de alţi procurori care au participat la anchete.

[3] Declaraţia procurorului Speriuş Vlad-Vasile, dată în 22 februarie 1990.

[4] Declaraţia procurorului Mocuţa Gheorghe, dată în 22 februarie 1990.

[5] Declaraţia procurorului Miculescu Petru, dată în 22 februarie 1990.

Departamentul Securităţii Statului în perioada 1988-1989.

Structura şi planul de măsuri

Este cunoscut faptul că Securitatea din România a fost organizată, în primul rând, pentru a susţine regimul comunist, fiind, practic, o instituţie de poliţie politică. Securitatea era subordonată Partidului Comunist Român, care selecta cu atenţie prin Consiliul Politic persoanele recrutate în cadrul ei, criteriul principal fiind fidelitatea faţă de regimul comunist.

Structura Departamentului Securităţii Statului în 1989:

Departamentul Securităţii Statului era condus de general-colonel Iulian Vlad, care avea şi rang de ministru secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, fiind secondat de general-locotenent Aristotel Stamatoiu, ministru adjunct în Ministerul de Interne, general-maior Gianu Bucurescu, cu grad de subsecretar de stat MI, şi general-maior Ştefan Alexie, de asemenea, cu rang de subsecretar de stat MI. Departamentul Securităţii Statului era împărţit în şase Directorate.

Direcţia I de Informaţii Interne, condusă de colonel Gheorghe Raţiu. Adjuncţi: colonel Ilie Merce, locotenent-colonel Gabriel Anastasiu şi locotenent-colonel Elena Moca.

Direcţia II de Contraspionaj Economic, condusă de general-maior Emil Macri. Adjuncţi: colonel Vergiliu Ionescu, locotenent-colonel Constantin Stan şi locotenent-colonel Claudiu Bucur.

Direcţia III de Contraspionaj, condusă de general Aurelian Mortoiu. Adjuncţi: colonel Filip Teodorescu, locotenent-colonel Emil Rădulescu şi locotenent-colonel Gheorghe Diaconescu.

Direcţia IV de Contraspionaj Militar, condusă de general-maior Vasile A. Gheorghe. Adjuncţi: colonel Radu Bălăşoiu, locotenent-colonel Mihai Uţa şi locotenent-colonel Dumitru Petanca.

Direcţia V de Protecţie a Conducerii PCR, condusă de general-maior Marin Neagoe.

Direcţia VI de Cercetări Penale, condusă de colonel Gheorghe Vasile, adjunct fiind Pătru Murariu.

Urmau cinci unităţi foarte importante:

UM 0544 – Centrul de Informaţii Externe (CIE), condusă de general-locotenent Ştefan Alexie;

UM 0195 – Unitatea de Contraspionaj a CIE, condusă de general-maior Ioan Moţ;

UM 0110 – Contraspionaj Intern şi Extern, condusă de general-maior Victor Neculicioiu;

UM 0525 – Cifru, condusă de general-maior Gheorghe Radu;

UM 0107 – Întreprinderea de Comerţ Exterior „Dunărea”, condusă de colonel Constantin Gavril.

Totodată, Departamentul Securităţii Statului avea în componenţă 15 unităţi speciale: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA); Serviciul Special pentru Protejarea Secretelor de Stat; Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior; Centrul pentru Informatică şi Documentare; Serviciul Independent Secretariat-Juridic; Serviciul „D” – Dezinformare; Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni; Unitatea Specială „R” (Telecomunicaţii); Unitatea Specială „S” (Supraveghere corespondenţă, scrisori anonime); Unitatea Specială „T” (Instalaţii Tehnice); Unitatea Specială de Filaj „F”; Serviciul „C” (Transportul documentelor secrete); Unitatea Specială „P” (Producţie specială şi cercetare); Unitatea Specială de Aviaţie şi Serviciul Independent de Cadre, Învăţământ şi Organizare-Mobilizare.

În cadrul Securităţii funcţiona şi Comandamentul Trupelor de Securitate, condus de general-maior Grigore Ghiţă. Acest comandament avea în componenţă peste 21.000 de soldaţi şi 2.000 de ofiţeri şi subofiţeri.

Planul de măsuri al Departamentului Securităţii Statului pentru anul 1989

În urma evenimentelor petrecute la Braşov în noiembrie 1987, la data de 17.01.1989 a fost înaintat spre aprobarea de către Consiliul de Conducere al Departamentului Securităţii Statului programul de măsuri al Departamentului pe anul 1989.

Pentru a avea o mai mare eficacitate, au fost stabilite 17 obiective principale, acestea având, la rândul lor, un total de 120 de puncte.

Pe plan extern se acţiona pentru dezvoltarea continuă a activităţilor de culegere a informaţiilor din grupurile clandestine ale aşa-ziselor „elemente duşmănoase”, urmărindu-se cunoaşterea, previzionarea şi contracararea intenţiilor ostile şi a planurilor serviciilor de spionaj, ale organizaţiilor reacţionare, naţional iredentiste, fasciste, teroriste şi extremiste, precum şi ale altor persoane care, prin activitatea lor, aduceau o atingere intereselor statului. O prioritate se acorda acţiunilor naţionalist-iredentiste maghiare din exterior. Se urmărea pătrunderea în grupările reacţionare maghiare şi în cercurile naţionalist-iredentiste din exterior. Se aveau în vedere şi acţiunile cu caracter naţionalist-şovin din partea „elementelor naţionaliste” germane. De aceste probleme răspundeau în special cei din Direcţia I şi din unităţile speciale din cadrul Departamentului Securităţii Statului. De asemenea, se urmărea luarea unor măsuri ofensive împotriva legionarilor şi a descendenţilor acestora, a foştilor lideri politici condamnaţi, care au făcut parte din „partidele burghezo-moşiereşti”, precum şi împotriva moştenitorilor acestora, urmărindu-se neutralizarea activităţii organizaţiilor şi grupărilor de acest fel, constituite în exterior. Totodată, se acorda o atenţie deosebită acţiunilor realizate sub acoperire religioasă, urmărindu-se în special sectele neoprotestante şi ale cultului greco-catolic. Se urmărea cunoaşterea şi neutralizarea emisarilor centrelor cultice din exterior. Răspundea Direcţia I, Direcţia III, UM 0544 şi Serviciul „D”.

În domeniile artă, cultură, presă, poligrafie şi radioteleviziune se acţiona pentru prevenirea, combaterea şi neutralizarea încercărilor din străinătate de a se racola şi instiga la activităţi contestatare şi disidente.

 În domeniile ştiinţă, învăţământ, sănătate, justiţie, tineret şi sport se acţiona pentru prevenirea şi contracararea în fază incipientă a influenţelor exercitate de propaganda ostilă din exterior şi se punea accent pe „protejarea” persoanelor care efectuează deplasări în străinătate. Răspunzătoare de aceste probleme erau Direcţia I, II, IV, UM 0544, UM 0195 şi Serviciul „D”.          

O importanţă majoră se acorda problemei „Eterul”. Se dorea penetrarea informativă în centrele şi organismele de propagandă străine. Se efectua un control informativ asupra personalului şi colaboratorilor oficinelor de propagandă, precum şi asupra rudelor şi legăturilor din ţară, asigurându-se măsuri ofensive de prevenire şi contracarare a acestora. Răspundeau Direcţia I, II, III, IV, USLA şi UM 0544.

O altă problemă urmărită cu deosebită atenţie era a străinilor aflaţi la studii în România. Se urmărea cu perseverenţă întărirea dispozitivului informativ în rândul tuturor grupurilor naţionale, cu accent pe anihilarea elementelor extremist-teroriste şi a agenţilor serviciilor de spionaj străine. Sigur, existau şi activităţi de combatere şi prevenire a trecerilor ilegale a frontierei şi a rămânerii ilegale în străinătate prin identificarea persoanelor pretabile la asemenea acţiuni. Erau urmărite toate legăturile, contactele cetăţenilor români cu străinii, acordându-se o atenţie deosebită urmăririi şi cenzurării corespondenţei. Răspunzătoare erau Direcţia I, II, III, IV, USLA, UM 0544 şi UM 0195.

Pe plan intern unul din obiectivele principale era acela de perfecţionare a activităţilor de cunoaştere, prevenire şi contracarare a faptelor şi fenomenelor de natură să aducă atingere securităţii statului în domeniul economic. Aparatul de contrainformaţii în sectoarele economice urmărea ridicarea nivelului calitativ şi de eficienţă a întregii activităţi informativ-operative, căreia i se imprima un pronunţat caracter de sesizare şi anticipare, pe baza dezvoltării şi folosirii calificate a potenţialului informativ. Aceste activităţi informativ-operative erau realizate în 11 sectoare care acopereau toate ramurile industriale, ajungând în toate sectoarele economice. Se avea în vedere sectorul extractiv, minier şi petrolier; sistemul energetic naţional; obiectivele din industria metalurgică, constructoare de maşini, electronică şi electrotehnică; sectoarele cu producţie destinată apărării pentru înzestrarea armatei; industria chimică şi petrochimică; sectorul din transporturi şi telecomunicaţii; se urmărea realizarea programelor de dezvoltare în agricultură şi în industria alimentară, a achiziţiilor şi contractărilor. O atenţie deosebită se acorda sectoarelor de cercetări ştiinţifice şi ingineriei tehnologice, obiectivelor de planificare şi financiar-bancare, precum şi domeniului cooperării economice internaţionale şi în special Întreprinderii de Comerţ Exterior „Dunărea”.

Pe plan intern mai existau următoarele obiective de maximă importanţă:

1. Comerţul exterior – aici se acorda o atenţie specială calităţii şi loialităţii reţelei informative de profil, dezvoltării acesteia inclusiv la nivelul unităţilor teritoriale. Întregii activităţi de profil i se imprima un pronunţat caracter de contraspionaj economic, asigurându-se cunoaşterea şi contracararea acţiunilor îndreptate împotriva politicii comerciale, a acţiunilor de boicotare sau compromitere a mărfurilor româneşti pe diverse pieţe, precum şi a încercărilor de dezavantajare a României în relaţiile economice internaţionale. Se urmărea permanent obţinerea de date şi informaţii cu privire la tehnologiile de vârf, documentaţii tehnico-ştiinţifice, influenţarea unor firme şi comercianţi străini să adopte atitudini favorabile dezvoltării relaţiilor cu parteneri români. Se realiza controlul şi verificarea complexă şi sistematică a întregului personal din sistemul comerţului exterior, al celui din sectoarele producţiei pentru export, care participa la tratative cu partenerii străini. De acest sector răspundeau UM 0650, UM 0544, UM 0195, Serviciul „D” şi Direcţiile II, III şi IV.

2. Asigurarea securităţii comandantului suprem şi executarea ireproşabilă a tuturor misiunilor. De acest obiectiv răspundea Direcţia V.

3. Cunoaşterea, prevenirea şi neutralizarea acţiunilor de spionaj-trădare şi a activităţilor ostile desfăşurate de servicii de informare străine, organizaţii şi cercuri reacţionare. Această direcţie cuprindea zece linii de lucru. Liniile de lucru în cadrul acestei direcţii erau:

Dezvoltarea susţinută a reţelei informative şi ridicarea nivelului profesional al întregii activităţi de contraspionaj;

Perfecţionarea controlului informativ operaţional asupra cadrelor şi agenţilor de spionaj cu acoperire diplomatică;

Depistarea cadrelor şi agenţilor de spionaj trimişi în România sub acoperirea de lectori, doctoranzi, studenţi, reprezentanţi ai cultelor, delegaţii parlamentare;

Controlul de securitate în rândul turiştilor străini şi al vizitatorilor la rude şi asigurarea contrainformativă a contractelor turistice încheiate cu partenerii străini;

Depistarea, controlarea şi neutralizarea persoanelor suspecte de trădare în rândul persoanelor care călătoresc în străinătate;

Lărgirea frontului de lucru şi a câmpului de căutare a informaţiilor în problema francmasoneriei;

Controlul asupra acţiunilor protocolare organizate de străini;

Controlul şi neutralizarea oricăror activităţi ostile desfăşurate de ziariştii străini veniţi în ţară în această calitate sau sub diverse acoperiri.

De această direcţie răspundea în special Direcţia a III-a din cadrul Securităţii şi UM 0650, 0544, 0195. Se colabora cu unităţile speciale „F”, „T”, „S”, „R” şi „P”.

4. Perfecţionarea activităţii preventive de securitate pentru asigurarea respectării prevederilor actelor normative referitoare la apărarea secretului de stat şi la stabilirea relaţiilor cu străinii şi a regulilor de protocol. Această direcţie cuprindea şapte linii de lucru, dintre care amintim:

Creşterea continuă a aportului şefilor de protocol din ministere la culegerea şi valorificarea informaţiilor pentru prevenirea încălcării normelor privind apărarea secretului de stat;

Pregătirea contrainformativă a persoanelor care îndeplinesc atribuţii pe linia apărării secretelor de stat ori stabilesc relaţii de serviciu cu străinii;

Perfecţionarea şi îmbunătăţirea acţiunilor de control, sprijin şi îndrumare de profil în unităţile socialiste;

Controlul informativ eficient în scopul prevenirii divulgării de date şi informaţii cu caracter secret de stat;

Perfecţionarea măsurilor specifice pentru asigurarea respectării prevederilor legale referitoare la participarea personalului român la acţiunile protocolare organizate de misiunile diplomatice, oficiile consulare şi de celelalte reprezentanţe străine aflate în România.

Răspunzătoare de aceste probleme erau Direcţia IV şi în special UM 0500.

5. Activitatea contrainformaţiilor militare, sporirea fermităţii în apărarea forţelor armate şi prevenirea oricăror fapte de natură să afecteze capacitatea de luptă şi participarea la înfăptuirea programelor de dezvoltare economico-socială. Această direcţie cuprindea 11 linii de activitate. Răspunzătoare de acestea erau Direcţia II, III şi IV din cadrul Departamentului Securităţii Statului.

6. Dezvoltarea, diversificarea şi creşterea eficienţei activităţii de dezinformare, influenţă şi contrapropagandă. Această direcţie cuprindea patru linii de lucru, de care răspundeau serviciul „D” din cadrul Direcţiilor I, II şi III şi UM 0544, 0195 şi 0650.

7. Activităţile pe profil antiterorist urmăreau îmbunătăţirea capacităţii de acţiune şi intervenţie, creşterea volumului şi calităţii informaţiilor şi îmbunătăţirea procesului de exploatare a acestora. Această direcţie cuprindea nouă linii de lucru, răspunzătoare fiind U.S.L.A., UM 0544, UM 0195 şi Unitatea Specială „F”.

8. Activitatea de cercetare penală urmărea sporirea aportului acesteia la rezolvarea sarcinilor operative de securitate. Această direcţie avea şase direcţii de activitate, răspunzătoare fiind Direcţia a VI-a împreună cu Unitatea Specială „S”, Direcţia a II-a şi UM 0650 şi 0544.

9. Activitatea Comandamentului Trupelor de Securitate – acestea cooperau cu unităţile centrale şi teritoriale în vederea executării în cele mai bune condiţii a misiunilor încredinţate. Se aveau în vedere nouă linii de activitate. Direcţia a IV-a se ocupa de selecţionarea tinerilor în trupele de securitate, Serviciul Independent de Cadre, Învăţământ, Organizare-Mobilizare realiza programul pregătirii de luptă şi politică a trupelor, iar Consiliul Politic şi organele de partid contribuiau la îmbunătăţirea stilului şi metodelor de muncă ale cadrelor de conducere şi la perfecţionarea activităţii organizatorice şi politico-educative.

10. Activitatea informativ-operativă pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte de natură să afecteze securitatea statului. Aici existau cinci linii de activitate, unde acţionau toate unităţile centrale şi teritoriale, împreună cu unităţile speciale „T”, „S”, „R”, „F” şi Direcţia de Informare şi Documentare.

11. Activitatea de cercetare ştiinţifică şi asigurare a mijloacelor tehnocratice şi de transmisiuni necesare muncii de securitate. Existau două linii de activitate, unde acţiona în special unitatea specială „P”.

12. Direcţia de îmbunătăţire a activităţilor altor unităţi. Se avea în vedere Serviciul Independent Secretariat Juridic, Serviciul „C” şi Unitatea Specială de Aviaţie.

13. Un alt obiectiv important era cel de îmbunătăţire a activităţii de selecţionare, încadrare, cunoaştere, pregătire şi promovare a cadrelor. Această direcţie avea opt linii de lucru. Răspunzător era în principal Serviciul Independent de Cadre şi Învăţământ.

14. Ultima direcţie de lucru se referea la creşterea rolului muncii de partid, al activităţii politico-ideologice şi al educării efectivelor din cadrul Departamentului Securităţii Statului. Această direcţie avea şase linii de lucru, principalul răspunzător fiind Consiliul Politic şi Serviciul Independent de Cadre şi Învăţământ.

Pentru a avea o imagine concretă asupra activităţii Departamentului Securităţii Statului am să exemplific cu măsurile de prevenire aplicate în luna octombrie 1989 la nivelul ţării:

Au fost luate 2079 de măsuri, majoritatea fiind aplicate cetăţenilor români. Motivele principale care au stat la baza acestor măsuri au fost comentariile denigratoare la adresa regimului şi relaţiile neoficiale cu străinii. Dintre cetăţenii români care au făcut obiectul acestor măsuri 53,5% au fost muncitori, pensionari ori fără ocupaţie, 15,3% au fost cu studii superioare; 84,7% au fost bărbaţi, iar 55,8% au fost în vârstă de peste 51 de ani.

Astfel, Departamentul Securităţii Statului, prin cei peste 10.000 de ofiţeri, peste 3.000 de subofiţeri şi peste 1.000 de angajaţi civili, la care se adăugau aproximativ 400.000 de colaboratori, a reuşit să devină una din cele mai de temut instituţii de poliţie politică din lume.

Gino RADO

Agenţii străini şi revoluţia

În decursul celor două decenii care au trecut de la evenimentele din decembrie 1989 din România, s-a afirmat de nenumărate ori, în mass-media şi nu numai, că în revoluţie au fost implicaţi agenţi străini sau chiar a fost provocată de ei. Au fost etalate scenarii din care nu lipseau agenţi străini sovietici, sârbi, americani sau unguri. Chiar şi Ceauşescu Nicolae a avut convingerea că la Timişoara au acţionat agenţi străini. Poate doar în 25 decembrie 1989 să-şi fi schimbat părerea, când a văzut cine făcea parte din acel complet de judecată „revoluţionar”. Prea târziu însă, pentru că a fost condamnat la moarte şi executat imediat după pronunţarea sentinţei. Chiar şi acum, după mai bine de 20 de ani, sunt voci care susţin această afirmaţie.

Este bine ştiut că, până la sfârşitul Războiului Rece, aproape la toate ambasadele ţărilor europene şi nu numai au activat agenţi sub acoperire, România nefăcând excepţie de la această regulă. În general, aceşti agenţi erau cunoscuţi de cei din Departamentul Securităţii Statului şi aflaţi sub o atentă supraveghere. România era recunoscută ca o ţară care avea un departament de contraspionaj foarte puternic şi activ.

Sigur că, în anul 1989, datorită marilor schimbări politice şi sociale din partea centrală şi est-europeană, aceste activităţi de spionaj au fost intensificate pe teritoriul ţărilor membre ale Pactului de la Varşovia. Totuşi, pornind de la aceste activităţi de spionaj care se derulau, oarecum, în „firescul” acelor vremuri, este prea mult să se afirme că aceştia au scos populaţia în stradă sau că au stat ascunşi prin diferite clădiri, de unde au tras în oameni. Este greu de crezut că cei de la Securitate nu au avut informaţii despre asemenea activităţi sau că le-au tolerat.

Dar haideţi să vedem ce au declarat despre acest aspect ofiţeri din vârful Departamentului Securităţii Statului în cadrul Procesului de la Timişoara, în legătură cu agenţii străini din România.

Macri Emil, general-maior, a fost şef al Direcţiei Contrainformaţii Economice din D.S.S.: 

„Am uitat să relatez, atunci când m-am referit la acţiunile Armatei, la o împrejurare care cred că are importanţă, şi anume: Armata n-a avut nevoie de niciun fel de informaţii de la noi, de altfel nici nu ni le-a solicitat şi nici nu i le-am dat, întrucât şi-a adus aici toate forţele necesare, inclusiv pentru obţinerea  informaţiilor. A dizlocat în Timişoara un Detaşament de agenţi ai  Direcţiei de Informaţii a Armatei. De unde ştiu? Luni, oamenii muncii dintr-unul din obiective, cred că ELBA, au prins trei persoane considerate suspecte şi le-au predat ofiţerului de obiectiv, locotenentului sau căpitanului Ştef, de la Securitate. I-a adus la Inspectorat şi prin legitimare s-a stabilit că aparţin lui D.I.A. Era un ofiţer, un subofiţer şi un ostaş, aveau legitimaţii, aveau ordine de servici, erau înarmaţi şi, comunicându-i lui Coman acest lucru, pe un ton oarecum de reproş, că iată, se recurg la astfel de provocări, mi-a confirmat că în oraş D.I.A. are un  detaşament puternic, el mi-a spus 50, eu nu ştiu dacă erau 50 sau 100, şi să-i scuz pentru că probabil  sunt lipsiţi de experienţă”.[1]

„Dar, în general pe problema ideii pentru care noi am venit aci – identificarea agenţilor provocatori – Anastasiu n-a adus o asemenea informaţie şi, chiar dacă pe aceea sau altele nu le-am cunoscut, o asemenea informaţie şi un asemenea personaj era sigur că trebuia să-l ştiu.[2]

Teodorescu Filip, colonel, a fost locţiitor al şefului Direcţiei contraspionaj din D.S.S.

P.C.: - Atât. „În consecinţă, am luat legătura cu şeful Serviciului Contraspionaj, Dragoman Romul, care, până la sfârşitul zilei respective, verificând la cererea mea realitatea informaţiei privind introducerea unor agenţi străini în ţară, mi-a comunicat că nu se confirmă. Că nu are informaţii de această natură.”

T.F.: - Exact!

P.C.: - Şi am înţeles că, pe întreaga perioadă, n-aţi...

T.F.: - N-am reuşit să obţinem niciun fel de informaţii...

P.C.: - „Precizez că, pe întreaga perioadă a evenimentelor de la Timişoara, cu toate eforturile depuse, nu am reuşit să obţinem informaţii din care să rezulte că agenţi ai spionajului străin s-ar fi infiltrat în judeţul Timiş, în scop de a destabiliza situaţia.”[3]

 „...Deci ţin să precizez că, în dimineaţa de 18 decembrie, Macri i-a chemat la el pe Sima, Radu Tinu, Atudoroaie, subsemnatul şi Anastasiu, Caraşcă şi ne-a comunicat ordinul lui Vlad de a contacta reţeaua informativă, pentru a stabili cauzele incidentelor produse şi pe iniţiatorii acestora. Fiecare, pe linia noastră de muncă, am trecut la concretizarea acestui ordin. Maiorul Caraşcă, din ordinul expres al lui Macri, a luat  legătura cu Tudor Stănică, pentru a fi în măsură să-i investigheze pe cei reţinuţi. Mai menţionez că datele comunicate de noi la Bucureşti menţionau că manifestaţiile au fost şi sunt spontane şi nu se datoresc unei organizări prealabile sau vreunor agenţi străini.”[4]

T.F.: - Nu am ce să-mi reproşez cu privire la propria activitate din zilele şi momentele care s-au petrecut la Timişoara.

P.C.: - Concret, credeţi că prin toată activitatea desfăşurată aici aţi avut o contribuţie oarecare la restabilirea acelei situaţii?

T.F.: - Nu, nici nu puteam să am şi nici nu am avut.

P.C.: - „Prin tot ceea ce am făcut pe linie de Securitate în municipiul Timişoara şi în judeţ, consider că nu am avut nicio participare la restabilirea situaţiei dorite de sus.“

T.F.: - Aceasta nefiind, de fapt, sarcina mea.

P.C.: - „Aceasta nefiind, de fapt, sarcina mea.” Mă văd nevoit să repet o întrebare: în epoca modernă s-a câştigat, vreodată, vreun război fără un sistem bine pus la punct de informaţii?

T.F.: - Nu am cunoştinţă, efectiv! N-o spun ca să dau...

P.C.: - Sunteţi licenţiat, am înţeles...

T.F.: - Da. Acuma, dacă dumneavoastră aţi făcut această divagaţie şi îmi permiteţi să fac şi eu una: sigur că aparatul de Contraspionaj în care am lucrat aproape 20 de ani are sarcini foarte stricte şi precise, are şi adversari foarte strict precizaţi – şi ei, acum, dacă mă ascultă, trebuie să fie de acord cu mine, chiar dacă nu ne-am văzut sau ei nu m-au văzut pe mine până acum –  sunt serviciile de Spionaj. Cadrele şi agenţii acestor servicii de spionaj care acţionează împotriva ţării noastre. Serviciul de spionaj nu există de acum. Noi l-am moştenit...

P.C.: - Bine, haideţi să punem...

T.F.: - O secundă, dacă-mi permiteţi...

P.C.: - Vă rog, vă rog, dacă doriţi, continuaţi!

T.F.: - Şi noi nu am făcut altceva decât să continuăm. Adversarii noştri sau preocupările noastre nu sunt cele de natură social-economică şi politică internă. Nu avem asemenea sarcini şi nu am avut şi nici nu putem avea. Iar noi, pentru că am făcut parte din conducerea acestui serviciu de Contraspionaj, ne-am străduit, pe cât am putut, să nu fim amestecaţi în asemenea lucruri. Deşi s-a încercat. Am evitat. Ne-am păstrat specificul, pentru că aveam suficienţi adversari, şi nu din cei care sparg vitrine, ci spioni şi agenţi calificaţi, şcoliţi, cum aţi spus şi dumneavoastră, licenţiaţi, cu pregătire deosebită, iar noi nu putem scoate în faţa acestora nişte oameni nepregătiţi. Ca să ne documentăm şi să le anihilăm activitatea de spionaj pe care o desfăşoară în ţara noastră. Îmi exprim absolut convingerea, pe baza experienţei pe care o am de atâţia ani de zile, că aceste evenimente care au avut loc nu numai în Timişoara, ci în toată ţara, au fost exploatate din plin. Şi eu, dacă aş fi fost în locul lor, aş fi făcut la fel. Între spioni şi contraspioni există o anume înţelegere, tacită, şi un anume respect.

P.C.: - Există un cod al... manierelor.

T.F.: - Un cod nescris... un cod nescris. Şi sunt convins că au exploatat-o şi au introdus aici tot ce le trebuie, să le ajungă pe mulţi ani în continuare. Nu-i fericesc pe cei care vor lucra în continuare în acest Aparat. Vor avea mult de lucru.[5]

Anastasiu Gabriel, locotenent-colonel, a fost locţiitor al şefului Direcţiei Informaţii Interne din D.S.S.

A.G.: - Revin. Vă declaram că singurele informaţii care au putut fi obţinute pe acest profil de muncă şi care au fost prezentate în seara zilei de 18 a fost faptul că nu s-au obţinut date din care să rezulte că cetăţenii străini ar fi participat sau, în vreun fel, ar fi fost angrenaţi sau interesaţi să participe sau să acţioneze în scopul destabilizării situaţiei şi faptul că, datorită celor produse îndeosebi în noaptea de 17, majoritatea... sau studenţii români căminişti au cerut să li se dea voie să plece. Deci din acest punct de vedere, în acest sector de activitate, practic, s-au încheiat posibilităţile de a obţine alte date. De asemenea, că fuseseră semnalaţi, până în ziua respectivă, cetăţeni străini sau elemente de origine română care să fi pătruns în ţară în mod ilegal şi care să poată deveni suspecte… că ar fi făcut aceasta în scopul întreţinerii, participării în vreun fel la acţiunile care s-au produs aci, la Timişoara.

P.C.: - Şi au mai rămas două: graniţa...

A.G.: - De fapt, aceasta v-o raportam de la graniţă, că nu s-au semnalat...

P.C.: - Mergem mai departe! Celelalte instituţii şi mediul...

A.G.: - Da. De altfel, să ştiţi, în mediul rural datele au putut veni foarte puţin; nu s-au semnalat stări deosebite atunci. Ofiţerii, evident, nu au putut face deplasări în comunele pe care le aveau în răspundere, iar în lipsa lor nu cunosc ca şefii de posturi, care realizau şi activităţile de Securitate în mediul rural, contribuiau la munca de Securitate în mediul rural, sub coordonarea ofiţerilor de Securitate, să fi raportat vreo dată deosebită.

P.C.: - Şi asta a fost valabil pentru întreaga perioadă.

A.G.: - A fost valabil pentru întreaga perioadă. Am fost aspru criticat, poate admonestat în mod sever de generalul Macri, că eu şi ofiţerii care am venit de la Bucureşti am venit degeaba; că, de fapt, n-am putut să prezentăm niciun fel de informaţii care să poată fi acceptate de conducerea Departamentului. De altfel cred că nici pe alte linii de muncă nu s-au obţinut nişte informaţii care s-ar fi vrut într-un fel, pentru că, pe undeva, am înţeles că se acreditase ideea că această destabilizare este urmare a acţiunii unor servicii străine de spionaj, realizate cu agenţi străini. Lucru care, sigur, cu păstrarea competenţelor, nu poţi... nu cred că a fost capabil vreun sector de activitate să-l raporteze. De altfel, generalul Macri, încă în ziua de marţi, la prânz, ne-a atras atenţia că a fost admonestat de către conducerea Departamentului pentru faptul că n-a transmis informaţiile care se cereau sau informaţiile care se aşteptau la Bucureşti în legătură cu ceea ce se întâmpla la Timişoara.

P.C.: - Păi, cine cerea să fie transmise astfel de informaţii?

A.G.: - Sigur că conducerea Departamentului, având în vedere cele spuse în teleconferinţă, evident că fosta conducere a statului.

P.C.: - Da. „În toată perioada 17-22 decembrie 1989, pe linia de muncă Informaţii Interne s-au cules date din care rezultă că studenţii străini, alţi cetăţeni străini, ca şi sătenii, foştii transfugi, nu s-au lăsat angrenaţi în demonstraţiile de stradă şi nici nu aveau în intenţie să facă acest lucru...”

A.G.: - N-am obţinut asemenea date...

P.C.: - „Începând cu dimineaţa de 18 decembrie, ca urmare a evenimentelor din noaptea precedentă, au fost lăsaţi să plece acasă. Deci li s-a dat vacanţă. Întrucât la nivel de conducere a statului se acreditase ideea că demonstraţiile de stradă de la Timişoara au fost iniţiate şi organizate, susţinute, întreţinute de alte state, am fost aspru criticat de generalul Macri că nu sunt în măsură să-i ofer date care să fie de natură a fi comunicate conducerii Departamentului Securităţii...”

A.G.: - Practic, am venit degeaba la Timişoara atât eu, cât şi ofiţerii din unitatea din care făceam parte.

P.C.: - „Mi-a şi imputat că eu şi cei cinci ofiţeri din Direcţia din care făceam parte am venit degeaba la Timişoara. Mai pe româneşte, n-am făcut nimic.”

A.G.: - Dacă-mi permiteţi, domnule preşedinte! De altfel, în sprijinul celor  declarate e faptul că, începând de miercuri, s-a văzut clar că nu era vorba de instigare, de elemente din acestea transfuge, fugare, ci că era vorba de  nişte activităţi la care participau oamenii muncii din obiective economice, din instituţii ale...

P.C.: - Câţi au participat la demonstraţia aceea? Că la asta vă referiţi, sper!

A.G.: - Nu v-aş putea declara câţi au participat, dar am văzut din Inspectorat coloanele de oameni şi, întrebând colegii de la Timişoara de unde sunt – erau coloanele din zona (am înţeles că Inspectoratul este pe Bulevardul Leontin Sălăjan) UMT, Fabrica de Mănuşi, Fabrica de Ciorapi, deci era vorba de nişte coloane organizate. Ceea ce demonstra, a fost evidentă treaba, că era vorba de nişte acţiuni ale populaţiei, nu era vorba de instigări sau de încercări de destabilizare din partea unor agenţi străini. Sigur, am fost criticaţi că n-am putut să obţinem asemenea date, dar n-am avut de unde obţine asemenea date. Practic, cred că nici nu au existat.[6]

*

O altă declaraţie interesantă şi relevantă a avut-o şi şeful Securităţii judeţului Sibiu, colonelul Teodor Petrică, care, în cadrul Procesului lui Nicu Ceauşescu, a declarat:

T.P.: - Domnule preşedinte, am certitudinea că evenimentele din Sibiu nu au fost întâmplătoare. Evenimentele din Sibiu au fost urmare a prezenţei aici, în Sibiu, a unor forţe speciale. Nu ştiu cine le-a adus, nu ştiu ale cui sunt. Acei oameni amplasaţi pe clădiri, pentru că cert este că au fost, acei oameni…

P.C.: - ,,Am convingerea că evenimentele din Sibiu au fost generate…” Exact termenii dumneavoastră îi vrem! Deci: ,,…au fost generate de prezenţa unor forţe speciale amplasate pe clădiri…”

T.P.: - Clădirile din jurul inspectoratului, clădiri din oraş.

P.C.: - ,,…atât din jurul inspectoratului, cât şi din oraş….” Da?

T.P.: - Persoane care au intrat în sediul unităţii noastre…

P.C.: - ,,…persoane care…” Deci din aceste forţe, da?

T.P.: - Din aceste forţe.

P.C.: - ,,…făcând parte din aceste forţe, au pătruns chiar şi în sediul Inspectoratului General…”

T.P.: - Şi au deschis foc…

P.C.: - ,,…şi au deschis foc…”

T.P.: - …pentru a se crea panică şi confuzie.

P.C.: - ,,…pentru a se crea panică şi confuzie.”

T.P.: - Pentru a da motiv…

P.C.: - ,,…Pentru a da motiv…”

T.P.: - …armatei din Sibiu…

P.C.: - ,,…armatei din Sibiu…”

T.P.: - …să riposteze…

P.C.: - ,,…să riposteze…” La ce?

T.P.:  - La acel foc pe care ei l-au deschis.

P.C.: - ,,…la acel foc deschis de elementele respective.”

T.P.: - Şi-n acelaşi timp, şi o spun foarte clar şi foarte răspicat, de a compromite organul de Securitate şi Miliţie…

P.C.: - ,,Pentru a compromite organele de Securitate şi de Miliţie…”

T.P.: - ...şi a arăta că aceste organe ar fi cele care au creat, care au dus la victimele Sibiului.

P.C.: - ,,…şi a determina impresia că aceste organe de Securitate şi Miliţie au dus la victimele din Sibiu.” Aceasta este o concluzie şi am inserat-o cuvânt cu cuvânt, puteţi să redaţi alte elemente, să încercaţi să fiţi mai atotclar, dar poate puteţi da elemente în plus, în legătură cu modul, măcar din punct de vedere al muncii informative, în legătură cu modul, momentul în care au ajuns aceste elemente în Sibiu, dacă aţi avut date, cum au ajuns, cum?

T.P.: - Da, domnule preşedinte, n-am avut niciun fel de informaţie despre prezenţa acestor oameni în Sibiu. Să fie foarte limpede, şi vă spun cu toată sinceritatea. Nici ulterior, însă am aflat că, în seara de miercuri, 20 decembrie, ar fi venit un avion ROMBAC de la Bucureşti, un avion al cărui pasageri erau, în majoritatea lor, bărbaţi, care aveau asupra lor câte o valiză, un avion care a decolat de pe aeroportul Otopeni şi nu de pe Băneasa, aşa cum normal trebuie să decoleze cursa din Sibiu, cursă care, de regulă, se făcea cu un avion A.N.24, am aflat că din aceste persoane, deci la aceste 80 de persoane s-au adăugat încă 7 pasageri ai Sibiului. Când acei 7 pasageri s-au urcat în avion, aceste 70-80 de cadre, cam atâtea au fost, de persoane, de bărbaţi, erau deja aşezate în fotolii şi aşteptau decolarea avionului, fiecare, repet, având asupra lui câte o valiză. Ce aveau în valiză, nu vă pot spune. Vă mai pot spune, tot repet, acuma sunt lucruri aflate, dar sigur la recursul pe care-l vom avea o să dau şi martori în acest sens. Aceste persoane au avut trecute în fişă, în foaie...

P.C.: - Asupra situaţiei de la Sibiu este foarte important acest aspect, deci dacă aveţi de propus, poate să fie util şi acestei cauze.

T.P.: - Nu, martori nu vă pot da! Îi am, dar nu vi-i pot da acum, pentru că am înţeles că  nu interesează cauza, mi s-a atras de multe ori atenţia…

P.C.: - Pe acest aspect, din contră, noi vă invităm, după cum vedeţi, să faceţi toate afirmaţiile şi detaliile pe care le consideraţi…

T.P.: - Da, dumneavoastră verificaţi, domnule preşedinte, şi, dacă n-o fi aşa, sigur, am depus o mărturie, pe lângă 18 ani care-i am, domnule preşedinte…

P.C.: - Nu este problema asta…

T.P.: - Nu mai contează !

P.C.: - Niciun moment nu suspicionam problema obiectivităţii…

T.P.: - Nu, eu fac afirmaţii în deplină responsabilitate…

P.C.: - V-am întrebat dacă puteţi suplimenta…

T.P.: - Da!

P.C.: - În interesul aflării adevărului!

T.P.: - În interesul adevărului, verificaţi lista cu cei care au venit de la Bucureşti şi veţi constata că adresele din Bucureşti ale acestor pasageri sunt nereale.

P.C.: - ,,Anterior evenimentelor desfăşurate la Sibiu, nu am avut niciun fel de date despre existenţa acestor elemente, dar, ulterior, am putut face o legătură pe care o apreciez certă.” Ceea ce nu ştiţi dumneavoastră şi, vedeţi, de asta spun că ne interesează foarte mult toate aspectele, vă invit să aduceţi orice element consideraţi până în acest moment al audierii dumneavoastră, instanţa a insistat foarte mult în legătură cu această cursă.

T.P.: - Mi se  pare, totuşi, simplu, domnule preşedinte. Sunt 7 persoane care au venit din Sibiu.

P.C.: - Cum am spus ultimul cuvânt: ,,…că asigura între elementele despre care fac vorbire şi cursa Rombac din seara de 20 decembrie, pe traseul Otopeni-Sibiu, în care ştiu că, în afara acelor numai 7 sibieni, la urcarea acestora în avion, se aflau circa 70-80 de bărbaţi, fiecare purtând câte o valiză.” E vorba despre… ştiţi, cumva, valiză de tip special sau la modul general?

T.P.: - Nu, n-aş putea să vă raportez ce anume  valiză. Nu, nu cunosc efectiv!

P.C.: - Alte elemente, dacă consideraţi, pentru că spuneţi că aicea instanţa,  din toate punctele de vedere, fiind problema apărării dumneavoastră la recurs, nu vă putem obliga să daţi relaţii pe care le consideraţi necesare  modului în care vă veţi apăra în procesul în continuare la recurs. Vă invităm numai dacă în faţa noastră mai aveţi de dat elemente şi vedeţi cât de important este pentru cauza aceasta chestiunea cine, în opinia dumneavoastră, a declanşat operaţiunea de la Sibiu, soldată cu atâtea victime în rândul populaţiei din Sibiu.

T.P.: - Da, domnule preşedinte, am înţeles! Dacă îmi permiteţi, alte date legate de avionul Rombac nu cunosc.

P.C.: - Dar ştiţi că pe acea listă există adrese fictive?

T.P.: - Da.

P.C.: - La ce adresă, la ce…?

T.P.: - La persoane, la… m-am referit la adresele celor 78 de pasageri bărbaţi…

P.C.: - ,,Intuiesc că, în  legătură cu acei pasageri bărbaţi, adresele din Bucureşti sunt fictive.”

T.P.: - Domnule preşedinte, timp de două zile, 22, 23, toate cadrele de Securitate au fost arestate din ordinul fostei conduceri a U.M. 01512. Cele mai multe victime, domnule preşedinte, dacă veţi avea un tabel întocmit de comisia de anchetă... Mă abţin la a face comentarii şi asupra modului întocmit…

P.C.: - Ideea!

T.P.: - Da, vă dau ideea. Cele mai multe victime le veţi vedea după data de 23, domnule preşedinte, între 23  şi 30. Practic 62-64 de persoane.

P.C.: - ,,Mai vreau să subliniez că cele mai multe victime s-au înregistrat, în Sibiu, după data de 22 decembrie.”

T.P.: - Dată la care, practic, cadrele de Securitate au fost arestate.

P.C.: - ,,Dată la care, practic, cadrele de Securitate au fost arestate.”

T.P.: - Întrebarea logică care mi se pare: cine le-a omorât, cu cine s-a luptat, practic, Armata?[7]

*

Pentru a completa acest tablou cu privire la implicarea agenţilor străini în provocarea evenimentelor din Timişoara şi Bucureşti, am studiat situaţiile statistice privind intrările şi ieşirile cetăţenilor străini în/din România în perioada 01-14 decembrie 1989, întocmite de Direcţia pentru Paşapoarte, Evidenţa Străinilor şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Ministerului de Interne al R.S.R. Totodată, aceste date din 1989 au fost comparate cu situaţiile statistice din perioada 01-14 decembrie 1988. Iată ce spun aceste date statistice:

Luna Decembrie  01-14	Intrări			Ieşiri
	1988	1989	Diferenţa	1988	1989	Diferenţa
	131.176	110.896	- 20.280	130.230	110.938	-19.329

Situaţia pe ţări, privind intrările şi ieşirile cetăţenilor străini[8]:

15 decembrie		Intrări							Ieşiri
		Total		Interes de serviciu	Tranzit		Interes personal
		10.896		307	5.887		4.700		9.076
Bulgaria		2.303		22	1.491		790		1.669
Iugoslavia		1.528		2	389		1.137		967
Ungaria		1.240		120	85		1.035		998
U.R.S.S.		3.317		53	2.207		1.057		2.549
19 decembrie	Intrări								Ieşiri
	Total		Interes de serviciu			Tranzit		Interes personal
	4.478		252			4.226		-	4.802
Bulgaria	1.017		23			994		-	1.084
Iugoslavia	26		3			23		-	11
Ungaria	217		141			76		-	422
U.R.S.S.	2.522		62			2.460		-	1.988

20 decembrie	Intrări				Ieşiri
	Total	Interes de serviciu	Tranzit	Interes personal[9]
	3.971	282	3.698	-	7.101
Bulgaria	984	31	953	-	983
Jugoslavia	40	4	36	-	137
Ungaria	204	133	71	-	280
U.R.S.S.	2.091	26	2.065	-	3.978

Macri Emil, Teodorescu Filip şi Anastasiu Gabriel au sosit la Timişoara în dimineaţa zilei de 17 decembrie 1989 tocmai pentru a identifica agenţii străini care ar fi fost implicaţi în evenimentele din oraş şi pentru a confirma amestecul unor ţări străine în treburile interne ale României. Totuşi, din informaţiile adunate de aceştia, oricât de mult ar fi dorit să confirme aceste supoziţii, ele nu au putut fi dovedite şi au fost nevoiţi ca în rapoartele trimise la Bucureşti să infirme aceste afirmaţii.

Din statisticile realizate de către Direcţia pentru Paşapoarte, Evidenţa Străinilor şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Ministerului de Interne al R.S.R., se observă că în perioada 01-14 decembrie 1989 în ţară au intrat cu 20.280 mai puţini străini decât în aceeaşi perioadă din 1988.

Totuşi, se ştie că în acele zile fierbinţi din Timişoara au existat „personaje neidentificate” care au acţionat în mai multe zone ale oraşului. Am să amintesc aici doar două aspecte concrete cu privire la implicarea acestora în evenimentele din Timişoara. În zilele de 16 şi 17 decembrie au fost sparte aproape toate vitrinele magazinelor din zona centrală a oraşului. Sunt zeci de declaraţii ale revoluţionarilor care fac o descriere clară a celor care au spart acele geamuri. Au fost oameni bine îmbrăcaţi, robuşti şi tunşi scurt. Aceştia erau dotaţi cu nişte beţe speciale cu care printr-un gest scurt şi foarte bine exersat loveau vitrinele, după care plecau fără a încerca să sustragă ceva din magazine. Aceste persoane au fost văzute chiar şi de forţele de ordine desfăşurate în acea zonă, care în mod ciudat nu au luat măsuri împotriva lor, ci au acţionat împotriva manifestanţilor ce demonstrau împotriva regimului ceauşist. Un alt aspect relatat de mulţi timişoreni se referă mai ales la zilele de 17-19 decembrie, când, în rândul cordoanelor militare din diferite dispozitive amplasate în zonele importante ale oraşului, între soldaţi, erau intercalate persoane mai în vârstă, nebărbierite îmbrăcate doar parţial în uniforme militare, care nu făceau parte din acele unităţi militare.

Cine au fost acele „persoane neidentificate”? De ce s-a dorit în unele cercuri, cu insistenţă chiar, acreditarea ideii că oamenii au fost scoşi în stradă de agenţi străini? De ce, chiar şi după 20 de ani, se fac afirmaţii de genul: cadavrele celor arşi la Crematoriul „Cenuşa” erau ale unor agenţi străini? Nu voi căuta acum răspunsuri la aceste întrebări, dar, cu siguranţă, ele există.

Gino RADO

---

[1] Procesul de la Timişoara, vol. I, pg. 30

[2] Procesul de la Timişoara, vol. I, pg. 76

[3] Procesul de la Timişoara, vol. I, pg. 291

[4] Procesul de la Timişoara, vol. I, pg. 315

[5] Procesul de la Timişoara, vol. I, pg. 324-325

[6] Procesul de la Timişoara, vol. I, pg. 363-365

[7] Procesul lui Nicu Ceauşescu, caseta 20, arhiva AMR, Fond Documentar audio 2.

[8] Situaţii întocmite de Direcţia pentru Paşapoarte, Evidenţa Străinilor şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Ministerului de Interne al R.S.R.

[9] Trebuie să menţionez că la rubrica „interes personal” sunt incluse persoanele care au intrat în ţară ca turişti şi cele care au făcut micul trafic.