Departamentul Securităţii Statului în perioada 1988-1989.

Structura şi planul de măsuri

Este cunoscut faptul că Securitatea din România a fost organizată, în primul rând, pentru a susţine regimul comunist, fiind, practic, o instituţie de poliţie politică. Securitatea era subordonată Partidului Comunist Român, care selecta cu atenţie prin Consiliul Politic persoanele recrutate în cadrul ei, criteriul principal fiind fidelitatea faţă de regimul comunist.

Structura Departamentului Securităţii Statului în 1989:

Departamentul Securităţii Statului era condus de general-colonel Iulian Vlad, care avea şi rang de ministru secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne, fiind secondat de general-locotenent Aristotel Stamatoiu, ministru adjunct în Ministerul de Interne, general-maior Gianu Bucurescu, cu grad de subsecretar de stat MI, şi general-maior Ştefan Alexie, de asemenea, cu rang de subsecretar de stat MI. Departamentul Securităţii Statului era împărţit în şase Directorate.

Direcţia I de Informaţii Interne, condusă de colonel Gheorghe Raţiu. Adjuncţi: colonel Ilie Merce, locotenent-colonel Gabriel Anastasiu şi locotenent-colonel Elena Moca.

Direcţia II de Contraspionaj Economic, condusă de general-maior Emil Macri. Adjuncţi: colonel Vergiliu Ionescu, locotenent-colonel Constantin Stan şi locotenent-colonel Claudiu Bucur.

Direcţia III de Contraspionaj, condusă de general Aurelian Mortoiu. Adjuncţi: colonel Filip Teodorescu, locotenent-colonel Emil Rădulescu şi locotenent-colonel Gheorghe Diaconescu.

Direcţia IV de Contraspionaj Militar, condusă de general-maior Vasile A. Gheorghe. Adjuncţi: colonel Radu Bălăşoiu, locotenent-colonel Mihai Uţa şi locotenent-colonel Dumitru Petanca.

Direcţia V de Protecţie a Conducerii PCR, condusă de general-maior Marin Neagoe.

Direcţia VI de Cercetări Penale, condusă de colonel Gheorghe Vasile, adjunct fiind Pătru Murariu.

Urmau cinci unităţi foarte importante:

UM 0544 – Centrul de Informaţii Externe (CIE), condusă de general-locotenent Ştefan Alexie;

UM 0195 – Unitatea de Contraspionaj a CIE, condusă de general-maior Ioan Moţ;

UM 0110 – Contraspionaj Intern şi Extern, condusă de general-maior Victor Neculicioiu;

UM 0525 – Cifru, condusă de general-maior Gheorghe Radu;

UM 0107 – Întreprinderea de Comerţ Exterior „Dunărea”, condusă de colonel Constantin Gavril.

Totodată, Departamentul Securităţii Statului avea în componenţă 15 unităţi speciale: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA); Serviciul Special pentru Protejarea Secretelor de Stat; Serviciul Independent pentru Comerţ Exterior; Centrul pentru Informatică şi Documentare; Serviciul Independent Secretariat-Juridic; Serviciul „D” – Dezinformare; Comandamentul pentru Tehnică Operativă şi Transmisiuni; Unitatea Specială „R” (Telecomunicaţii); Unitatea Specială „S” (Supraveghere corespondenţă, scrisori anonime); Unitatea Specială „T” (Instalaţii Tehnice); Unitatea Specială de Filaj „F”; Serviciul „C” (Transportul documentelor secrete); Unitatea Specială „P” (Producţie specială şi cercetare); Unitatea Specială de Aviaţie şi Serviciul Independent de Cadre, Învăţământ şi Organizare-Mobilizare.

În cadrul Securităţii funcţiona şi Comandamentul Trupelor de Securitate, condus de general-maior Grigore Ghiţă. Acest comandament avea în componenţă peste 21.000 de soldaţi şi 2.000 de ofiţeri şi subofiţeri.

Planul de măsuri al Departamentului Securităţii Statului pentru anul 1989

În urma evenimentelor petrecute la Braşov în noiembrie 1987, la data de 17.01.1989 a fost înaintat spre aprobarea de către Consiliul de Conducere al Departamentului Securităţii Statului programul de măsuri al Departamentului pe anul 1989.

Pentru a avea o mai mare eficacitate, au fost stabilite 17 obiective principale, acestea având, la rândul lor, un total de 120 de puncte.

Pe plan extern se acţiona pentru dezvoltarea continuă a activităţilor de culegere a informaţiilor din grupurile clandestine ale aşa-ziselor „elemente duşmănoase”, urmărindu-se cunoaşterea, previzionarea şi contracararea intenţiilor ostile şi a planurilor serviciilor de spionaj, ale organizaţiilor reacţionare, naţional iredentiste, fasciste, teroriste şi extremiste, precum şi ale altor persoane care, prin activitatea lor, aduceau o atingere intereselor statului. O prioritate se acorda acţiunilor naţionalist-iredentiste maghiare din exterior. Se urmărea pătrunderea în grupările reacţionare maghiare şi în cercurile naţionalist-iredentiste din exterior. Se aveau în vedere şi acţiunile cu caracter naţionalist-şovin din partea „elementelor naţionaliste” germane. De aceste probleme răspundeau în special cei din Direcţia I şi din unităţile speciale din cadrul Departamentului Securităţii Statului. De asemenea, se urmărea luarea unor măsuri ofensive împotriva legionarilor şi a descendenţilor acestora, a foştilor lideri politici condamnaţi, care au făcut parte din „partidele burghezo-moşiereşti”, precum şi împotriva moştenitorilor acestora, urmărindu-se neutralizarea activităţii organizaţiilor şi grupărilor de acest fel, constituite în exterior. Totodată, se acorda o atenţie deosebită acţiunilor realizate sub acoperire religioasă, urmărindu-se în special sectele neoprotestante şi ale cultului greco-catolic. Se urmărea cunoaşterea şi neutralizarea emisarilor centrelor cultice din exterior. Răspundea Direcţia I, Direcţia III, UM 0544 şi Serviciul „D”.

În domeniile artă, cultură, presă, poligrafie şi radioteleviziune se acţiona pentru prevenirea, combaterea şi neutralizarea încercărilor din străinătate de a se racola şi instiga la activităţi contestatare şi disidente.

 În domeniile ştiinţă, învăţământ, sănătate, justiţie, tineret şi sport se acţiona pentru prevenirea şi contracararea în fază incipientă a influenţelor exercitate de propaganda ostilă din exterior şi se punea accent pe „protejarea” persoanelor care efectuează deplasări în străinătate. Răspunzătoare de aceste probleme erau Direcţia I, II, IV, UM 0544, UM 0195 şi Serviciul „D”.          

O importanţă majoră se acorda problemei „Eterul”. Se dorea penetrarea informativă în centrele şi organismele de propagandă străine. Se efectua un control informativ asupra personalului şi colaboratorilor oficinelor de propagandă, precum şi asupra rudelor şi legăturilor din ţară, asigurându-se măsuri ofensive de prevenire şi contracarare a acestora. Răspundeau Direcţia I, II, III, IV, USLA şi UM 0544.

O altă problemă urmărită cu deosebită atenţie era a străinilor aflaţi la studii în România. Se urmărea cu perseverenţă întărirea dispozitivului informativ în rândul tuturor grupurilor naţionale, cu accent pe anihilarea elementelor extremist-teroriste şi a agenţilor serviciilor de spionaj străine. Sigur, existau şi activităţi de combatere şi prevenire a trecerilor ilegale a frontierei şi a rămânerii ilegale în străinătate prin identificarea persoanelor pretabile la asemenea acţiuni. Erau urmărite toate legăturile, contactele cetăţenilor români cu străinii, acordându-se o atenţie deosebită urmăririi şi cenzurării corespondenţei. Răspunzătoare erau Direcţia I, II, III, IV, USLA, UM 0544 şi UM 0195.

Pe plan intern unul din obiectivele principale era acela de perfecţionare a activităţilor de cunoaştere, prevenire şi contracarare a faptelor şi fenomenelor de natură să aducă atingere securităţii statului în domeniul economic. Aparatul de contrainformaţii în sectoarele economice urmărea ridicarea nivelului calitativ şi de eficienţă a întregii activităţi informativ-operative, căreia i se imprima un pronunţat caracter de sesizare şi anticipare, pe baza dezvoltării şi folosirii calificate a potenţialului informativ. Aceste activităţi informativ-operative erau realizate în 11 sectoare care acopereau toate ramurile industriale, ajungând în toate sectoarele economice. Se avea în vedere sectorul extractiv, minier şi petrolier; sistemul energetic naţional; obiectivele din industria metalurgică, constructoare de maşini, electronică şi electrotehnică; sectoarele cu producţie destinată apărării pentru înzestrarea armatei; industria chimică şi petrochimică; sectorul din transporturi şi telecomunicaţii; se urmărea realizarea programelor de dezvoltare în agricultură şi în industria alimentară, a achiziţiilor şi contractărilor. O atenţie deosebită se acorda sectoarelor de cercetări ştiinţifice şi ingineriei tehnologice, obiectivelor de planificare şi financiar-bancare, precum şi domeniului cooperării economice internaţionale şi în special Întreprinderii de Comerţ Exterior „Dunărea”.

Pe plan intern mai existau următoarele obiective de maximă importanţă:

1. Comerţul exterior – aici se acorda o atenţie specială calităţii şi loialităţii reţelei informative de profil, dezvoltării acesteia inclusiv la nivelul unităţilor teritoriale. Întregii activităţi de profil i se imprima un pronunţat caracter de contraspionaj economic, asigurându-se cunoaşterea şi contracararea acţiunilor îndreptate împotriva politicii comerciale, a acţiunilor de boicotare sau compromitere a mărfurilor româneşti pe diverse pieţe, precum şi a încercărilor de dezavantajare a României în relaţiile economice internaţionale. Se urmărea permanent obţinerea de date şi informaţii cu privire la tehnologiile de vârf, documentaţii tehnico-ştiinţifice, influenţarea unor firme şi comercianţi străini să adopte atitudini favorabile dezvoltării relaţiilor cu parteneri români. Se realiza controlul şi verificarea complexă şi sistematică a întregului personal din sistemul comerţului exterior, al celui din sectoarele producţiei pentru export, care participa la tratative cu partenerii străini. De acest sector răspundeau UM 0650, UM 0544, UM 0195, Serviciul „D” şi Direcţiile II, III şi IV.

2. Asigurarea securităţii comandantului suprem şi executarea ireproşabilă a tuturor misiunilor. De acest obiectiv răspundea Direcţia V.

3. Cunoaşterea, prevenirea şi neutralizarea acţiunilor de spionaj-trădare şi a activităţilor ostile desfăşurate de servicii de informare străine, organizaţii şi cercuri reacţionare. Această direcţie cuprindea zece linii de lucru. Liniile de lucru în cadrul acestei direcţii erau:

Dezvoltarea susţinută a reţelei informative şi ridicarea nivelului profesional al întregii activităţi de contraspionaj;

Perfecţionarea controlului informativ operaţional asupra cadrelor şi agenţilor de spionaj cu acoperire diplomatică;

Depistarea cadrelor şi agenţilor de spionaj trimişi în România sub acoperirea de lectori, doctoranzi, studenţi, reprezentanţi ai cultelor, delegaţii parlamentare;

Controlul de securitate în rândul turiştilor străini şi al vizitatorilor la rude şi asigurarea contrainformativă a contractelor turistice încheiate cu partenerii străini;

Depistarea, controlarea şi neutralizarea persoanelor suspecte de trădare în rândul persoanelor care călătoresc în străinătate;

Lărgirea frontului de lucru şi a câmpului de căutare a informaţiilor în problema francmasoneriei;

Controlul asupra acţiunilor protocolare organizate de străini;

Controlul şi neutralizarea oricăror activităţi ostile desfăşurate de ziariştii străini veniţi în ţară în această calitate sau sub diverse acoperiri.

De această direcţie răspundea în special Direcţia a III-a din cadrul Securităţii şi UM 0650, 0544, 0195. Se colabora cu unităţile speciale „F”, „T”, „S”, „R” şi „P”.

4. Perfecţionarea activităţii preventive de securitate pentru asigurarea respectării prevederilor actelor normative referitoare la apărarea secretului de stat şi la stabilirea relaţiilor cu străinii şi a regulilor de protocol. Această direcţie cuprindea şapte linii de lucru, dintre care amintim:

Creşterea continuă a aportului şefilor de protocol din ministere la culegerea şi valorificarea informaţiilor pentru prevenirea încălcării normelor privind apărarea secretului de stat;

Pregătirea contrainformativă a persoanelor care îndeplinesc atribuţii pe linia apărării secretelor de stat ori stabilesc relaţii de serviciu cu străinii;

Perfecţionarea şi îmbunătăţirea acţiunilor de control, sprijin şi îndrumare de profil în unităţile socialiste;

Controlul informativ eficient în scopul prevenirii divulgării de date şi informaţii cu caracter secret de stat;

Perfecţionarea măsurilor specifice pentru asigurarea respectării prevederilor legale referitoare la participarea personalului român la acţiunile protocolare organizate de misiunile diplomatice, oficiile consulare şi de celelalte reprezentanţe străine aflate în România.

Răspunzătoare de aceste probleme erau Direcţia IV şi în special UM 0500.

5. Activitatea contrainformaţiilor militare, sporirea fermităţii în apărarea forţelor armate şi prevenirea oricăror fapte de natură să afecteze capacitatea de luptă şi participarea la înfăptuirea programelor de dezvoltare economico-socială. Această direcţie cuprindea 11 linii de activitate. Răspunzătoare de acestea erau Direcţia II, III şi IV din cadrul Departamentului Securităţii Statului.

6. Dezvoltarea, diversificarea şi creşterea eficienţei activităţii de dezinformare, influenţă şi contrapropagandă. Această direcţie cuprindea patru linii de lucru, de care răspundeau serviciul „D” din cadrul Direcţiilor I, II şi III şi UM 0544, 0195 şi 0650.

7. Activităţile pe profil antiterorist urmăreau îmbunătăţirea capacităţii de acţiune şi intervenţie, creşterea volumului şi calităţii informaţiilor şi îmbunătăţirea procesului de exploatare a acestora. Această direcţie cuprindea nouă linii de lucru, răspunzătoare fiind U.S.L.A., UM 0544, UM 0195 şi Unitatea Specială „F”.

8. Activitatea de cercetare penală urmărea sporirea aportului acesteia la rezolvarea sarcinilor operative de securitate. Această direcţie avea şase direcţii de activitate, răspunzătoare fiind Direcţia a VI-a împreună cu Unitatea Specială „S”, Direcţia a II-a şi UM 0650 şi 0544.

9. Activitatea Comandamentului Trupelor de Securitate – acestea cooperau cu unităţile centrale şi teritoriale în vederea executării în cele mai bune condiţii a misiunilor încredinţate. Se aveau în vedere nouă linii de activitate. Direcţia a IV-a se ocupa de selecţionarea tinerilor în trupele de securitate, Serviciul Independent de Cadre, Învăţământ, Organizare-Mobilizare realiza programul pregătirii de luptă şi politică a trupelor, iar Consiliul Politic şi organele de partid contribuiau la îmbunătăţirea stilului şi metodelor de muncă ale cadrelor de conducere şi la perfecţionarea activităţii organizatorice şi politico-educative.

10. Activitatea informativ-operativă pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea infracţiunilor sau a altor fapte de natură să afecteze securitatea statului. Aici existau cinci linii de activitate, unde acţionau toate unităţile centrale şi teritoriale, împreună cu unităţile speciale „T”, „S”, „R”, „F” şi Direcţia de Informare şi Documentare.

11. Activitatea de cercetare ştiinţifică şi asigurare a mijloacelor tehnocratice şi de transmisiuni necesare muncii de securitate. Existau două linii de activitate, unde acţiona în special unitatea specială „P”.

12. Direcţia de îmbunătăţire a activităţilor altor unităţi. Se avea în vedere Serviciul Independent Secretariat Juridic, Serviciul „C” şi Unitatea Specială de Aviaţie.

13. Un alt obiectiv important era cel de îmbunătăţire a activităţii de selecţionare, încadrare, cunoaştere, pregătire şi promovare a cadrelor. Această direcţie avea opt linii de lucru. Răspunzător era în principal Serviciul Independent de Cadre şi Învăţământ.

14. Ultima direcţie de lucru se referea la creşterea rolului muncii de partid, al activităţii politico-ideologice şi al educării efectivelor din cadrul Departamentului Securităţii Statului. Această direcţie avea şase linii de lucru, principalul răspunzător fiind Consiliul Politic şi Serviciul Independent de Cadre şi Învăţământ.

Pentru a avea o imagine concretă asupra activităţii Departamentului Securităţii Statului am să exemplific cu măsurile de prevenire aplicate în luna octombrie 1989 la nivelul ţării:

Au fost luate 2079 de măsuri, majoritatea fiind aplicate cetăţenilor români. Motivele principale care au stat la baza acestor măsuri au fost comentariile denigratoare la adresa regimului şi relaţiile neoficiale cu străinii. Dintre cetăţenii români care au făcut obiectul acestor măsuri 53,5% au fost muncitori, pensionari ori fără ocupaţie, 15,3% au fost cu studii superioare; 84,7% au fost bărbaţi, iar 55,8% au fost în vârstă de peste 51 de ani.

Astfel, Departamentul Securităţii Statului, prin cei peste 10.000 de ofiţeri, peste 3.000 de subofiţeri şi peste 1.000 de angajaţi civili, la care se adăugau aproximativ 400.000 de colaboratori, a reuşit să devină una din cele mai de temut instituţii de poliţie politică din lume.

Gino RADO