Rolul comunicării mediatice în Recoluţia Română din 1989

Anul 1989 a fost anul marilor schimbări sociale şi politice din Europa Centrală şi de Est, regimul comunist din ţările Pactului de la Varşovia căzând rând pe rând. La aceste schimbări o contribuţie majoră a avut-o în special comunicarea prin toate canalele disponibile la acea dată. Începând cu mijloacele de comunicare în masă (televiziune, radio, presa scrisă) până la comunicarea individuală prin telefon, corespondenţă sau personală, războiul informaţional a atins cote maxime în anul 1989.

Statele democratice puse faţă în faţă cu regimurile comuniste au dus o permanentă luptă pe plan mediatic prin toate mijloacele posibile, pentru ca efectul mesajelor transmise să aibă rezultatul aşteptat. Cercetătorul german Maletzke[1] spunea că efectele comunicării reprezintă toate modificările la nivel individual sau social pe care le produce mass-media prin tipul ei de mesaje. De aceea toate statele au acordat o importanţă majoră acestui război informaţional. România anului 1989 arăta cât se poate de rău. Societatea românească era apăsată de regimul dictatorial promovat de Ceauşescu. Prin acest regim se încerca cenzurarea, manipularea şi chiar blocarea comunicării. De la acapararea şi controlul total asupra massmedia, cenzurarea corespondenţei, a convorbirilor telefonice  şi supravegherea individuală, controlul a tot ceea ce însemna, sub orice fel, transmitere de mesaj şi prin implementarea, din anul 1971, a ceea ce s-a numit „mica revoluţie culturală[2]”, cetăţeanului român nu i-a mai rămas nicio şansă pentru o exprimare liberă a opiniei. 

Mass-media românească, fiind total aservită regimului comunist, a promovat cultul personalităţii şi propaganda comunistă prin mesaje care erau transmise permanent atât prin radio  şi televiziune, cât  şi prin presă. Putem spune că, printr-o privire mai atentă asupra macroefectelor mediatice româneşti din 1989, regăsim aici atât  teoria agendării  (agenda setting), cât  şi  teoria spiralei tăcerii  (Schweigerspirale). Această teorie formulată de cercetătoarea Noelle Neumann[3], pliată pe realităţile României anului 1989, ar fi următoarea: un grup minoritar de oameni pot avea o poziţie dominantă dacă punctul lor de vedere este prezentat şi susţinut de mass-media, vorbesc despre el şi îl susţin în public, în timp ce alţii, care sunt majoritari, au o opinie diferită, dar păstrează  tăcerea din frica de a nu fi izolaţi, sancţionaţi în mod public sau de a suporta efectele unor acţiuni represive. Această activitate agresivă a mass-mediei româneşti a dus totuşi la o disonanţă generalizată cu societatea românească. La acest rezultat a contribuit într-un mod semnificativ mass-media internaţională, care în special prin posturile de radio „Europa Liberă”, „BBC”, „Vocea Americii”  şi „Deutsche Welle”, promovate mai ales de Noel Bernard  şi Vlad Georgescu, prin comentariile excepţionale despre problemele culturale şi politice a fost în consonanţă cu opiniile şi aşteptările românilor. Aceste mesaje întreţineau speranţele românilor cu privire la căderea regimului comunist.

Chiar dacă regimul comunist din România a încercat să blocheze orice fel de comunicare din exterior şi către exterior, să izoleze ţara, refuzând categoric implementarea unor reforme cerute chiar de Gorbaciov, care a aplicat perestroika[4] în URSS, românii au luat act de aceste schimbări majore. Speranţele au crescut după difuzarea la „BBC” şi „Europa Liberă” a  Scrisorii celor şase din data de 11 martie 1989[5], iar mai apoi prin prezentarea marilor schimbări sociale şi politice din ţările Pactului de la Varşovia. Televiziunea maghiară, în special prin postul „Duna”, a difuzat mai multe reportaje care vizau în special minoritatea maghiară din România, ducând o campanie de susţinere a pastorului reformat Lászlo Tőkés.

Foarte mulţi şi-au pus întrebarea de ce revoluţia a început la Timişoara, ştiind că aici nivelul de viaţă era mai ridicat decât în celelalte regiuni ale ţării. Unul din motive ar fi faptul că timişorenii erau mai bine informaţi, astfel, nivelul de aşteptare al bănăţenilor fiind mai ridicat. Foarte mulţi timişoreni urmăreau posturile de televiziune maghiare şi sârbeşti, posturi care aveau deja o mai mare deschidere şi libertate în formarea opiniei publice pe de o parte, iar pe de altă parte, contactul direct prin micul trafic, realizat de bănăţeni peste graniţă în Ungaria şi Iugoslavia, a deschis noi orizonturi de aşteptare ale acestora. Nu trebuie neglijat nici faptul că şvabii din Banat aveau o legătură destul de strânsă cu Republica Federală Germania.

Protestul din 14 şi 15 decembrie 1989 al lui Lászlo Tőkés şi al enoriaşilor reformaţi faţă de intenţia autorităţilor de a-l evacua, urmat de solidaritatea de care au dat dovadă locuitorii Timişoarei în sprijinirea acestei acţiuni de protest, a dus la declanşarea în 16 decembrie a evenimentelor revoluţionare care au urmat.

În primele zile ale confruntărilor dintre timişoreni şi forţele de represiune, autorităţile româneşti au încercat să  păstreze tăcerea asupra evenimentelor de la Timişoara, căutând să izoleze oraşul din punct de vedere informatic de restul  ţării, iar mai apoi chiar închizând graniţele  ţării. Autorităţile româneşti iniţial au negat în faţa cancelariilor străine existenţa conflictului din Timişoara, iar mass-media internă a ignorat cu desăvârşire aceste evenimente. 

Datorită acestui blocaj informatic din partea autorităţilor româneşti, sursele de informare

erau foarte puţine  şi aproape imposibil de verificat, iar  ştirile apărute în mass-media internaţională referitoare la evenimentele din Timişoara erau contradictorii  şi pline de elemente false. Iată câteva din titlurile unor articole apărute în presa germană, care descriu evenimentele din Timişoara:

Bild: „Baionete contra poporului, 400 de morţi? Masacru în România.”

Süddeutsche Zeitung: „Relatări despre sute de morţi la protestele în masă din România.

Unităţi ale armatei încercuiesc oraşele Timişoara şi Arad.”

Frankfurter Rundschau: „Martori oculari descriu atrocităţile din România.”

Bild: „România: baie de sânge, 2500 de morţi. Au  fost  împuşcaţi copii. Serviciul secret

arde cadavre.”

Allgemeine Zeitung: „Armata atacă la întâmplare şi brutal. Timişoara pustiită. Masacre

în rândul populaţiei neînarmate. Minorităţile maltratate şi persecutate.”

Frankfurter Allgemeine Zeitung: „Demonstraţii în mai multe oraşe româneşti. Evident, mai mult de 1000 de morţi. Relatări despre incinerări de cadavre...” „Românii din exil din Budapesta au relatat miercuri că populaţia din Timişoara şi-a procurat arme şi au izbucnit ciocniri armate. După informaţiile Agenţiei Taniug, ar fi fost ucişi în timpul tulburărilor, până marţi seara, cam 2000 de oameni. Agenţia de ştiri a DDR, ADN, a relatat despre mai mult de 3000 de persoane ucise.”

Agenţiile de presă ungare au transmis telegrame cu privire la evenimentele din Timişoara încă din data de 17 decembrie. Acestea erau, în general, destul de corecte, dar totuşi printre ele mai existau şi unele informaţii care, ulterior, nu s-au confirmat. 

17 decembrie:

„Poliţia a risipit demonstraţia organizată de zeci de mii de etnici maghiari, în apărarea lui Tőkés. Manifestaţia s-a transformat într-un protest anti-ceauşist. Televiziunea maghiară informează că frontiera este închisă. Ambasadorul român din Ungaria a refuzat să transmită la Bucureşti o scrisoare de protest referitor la modul în care a fost tratat László Tőkés.”

18 decembrie:

Budapesta, ora 09.59

„Guvernul ungar afirmă  că va căuta informaţii mai detaliate despre confruntările dintre demonstranţi  şi miliţie. Câteva sute de oameni s-au adunat în faţa Ambasadei României pentru a protesta.”

Budapesta, ora 14,48

„Miliţia a folosit tunuri cu apă şi focuri de armă împotriva demonstranţilor de la Timişoara. S-au semnalat arestaţi  şi răniţi, dar nu se cunosc detalii. Un diplomat vesteuropean declară că a auzit de răniţi şi arestaţi, dar nu şi de morţi. Numeroşi martori, călători întorşi din Timişoara, afirmă  că au auzit focuri de armă. Demonstraţii anti-ceauşiste de amploare în Timişoara şi Arad. Ministerul de Externe român afirmă  că nu ştie nimic despre astfel de întâmplări. Pastorul László Tőkés a fost arestat. Se vorbeşte despre decesul unei femei în toiul confruntărilor.”

Budapesta, ora 23,29

„Forţele române de securitate au ucis, se pare, zeci de persoane, când au deschis focul asupra demonstranţilor, duminică, declară un martor ocular. Oraşul este devastat, declară alt martor. La demonstraţii au participat în jur de 10.000 de oameni. Purtătorul de cuvânt spune că ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti va protesta oficial împotriva reprimării sângeroase a demonstraţiilor. Televiziunea maghiară susţine că oraşele Timişoara, Oradea şi Arad au fost izolate şi înconjurate de forţe armate.”

Toate canalele de informare în masă din lumea întreagă transmiteau informaţii despre evenimentele din ţară, timp în care autorităţile româneşti au păstrat tăcerea. Abia în seara de 20 decembrie, Nicolae Ceauşescu a apărut la postul naţional de televiziune, unde a avut un discurs prin care afirma că la Timişoara acţionează agenţi străini şi grupuri de huligani care, prin acţiunile lor violente de devastare a instituţiilor publice, încearcă să destabilizeze ţara. El acuza faptul că aceste acţiuni sunt dirijate din afara ţării şi sunt intervenţii străine, prin care se atentează la suveranitatea României. 

Mass-media din România a început să transmită informaţii ample doar din 22 decembrie, din momentul în care Ceauşescu a părăsit clădirea Comitetului Central al P.C.R. Televiziunea publică a devenit celebră prin transmisia aşa numitei Revoluţii române în direct. În tot acest timp toate canalele de informare româneşti erau intoxicate cu informaţii false, care, odată transmise, alimentau situaţia confuză din perioada 22-25 decembrie 1989, realitatea fiind deseori denaturată. Tot în acea perioadă la manifestaţiile populare din Timişoara a apărut şi sloganul „Aţi minţit poporul cu televizorul!”.

Revoluţia Română a continuat şi în 1990, în 11 martie fiind prezentată opiniei publice Proclamaţia de la Timişoara. Mass-media din  ţară şi în special autointitulata „Televiziune Română Liberă” au continuat manipularea  şi dezinformarea. Evenimentele majore din România au fost prezentate denaturat, începând cu propaganda mincinoasă cu privire la partidele istorice, greva generală din Timişoara, Proclamaţia de la Timişoara, „Golaniada” şi acţiunile minerilor din 13-15 iunie 1990. Puţinele publicaţii care încercau să ţină piept dezinformării şi manipulării în masă a opiniei publice au dus, încă mult timp, o luptă inegală.

Comunicarea, elementul principal în clădirea oricărui tip de societate,  şi în special comunicarea mediatică, cu multiplele ei posibilităţi din ziua de astăzi, ar trebui abordată cu maximă atenţie, seriozitate şi responsabilitate.

Gino RADO

                                               

BIBLIOGRAFIE

Arhiva Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, fond documentar Colecţii presă, internaţional

Bargaoanu, Alina, Paul Dobrescu, Mass media si societatea, online, Comunicare.ro, 2003 

Bargaoanu, Alina, Nicoleta Corbu, Paul Dobrescu, Istoria comunicarii, online, Comunicare.ro, 2007

Bland, Michael, Alison Theaker, David Wragg, Relatiile eficiente cu mass media, online, Comunicare.ro, 2003

Neumann, Elisabeth Noelle, Spirala tăcerii. Opinia publică, învelişul nostru social, online, Comunicare.ro, 2004

Milin, Miodrag, Andrei Milin, Timişoara în arhivele „Europei Libere” 17-20 decembrie 1989, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1999, pp. 11-53  

Rado, Gino, Revoluţia română văzută în mass-media maghiară şi germană, în Mass-media represiune şi libertate, coordonator Lucian-Vasile Szabo, Timişoara, Gutenberg Univers Arad, 2010, pp. 109-127

The Role of Media Communication in the 1989 Romanian Revolution

(Abstract)

Year 1989 was the year of the great social and political changes in Central and Eastern Europe, a major contribution having particular communication through all channels available at that time.  Romanian media, being totally subservient to the communist regime, promoted the cult of personality and communist propaganda.

This work aggressively Romanian media has led to widespread dissonance with the Romanian society. This result has contributed significantly to the international media comments about the exceptional cultural and political issues were in line with the opinions and expectations of the Romanians. These messages have maintained their hopes of Romanian communist regime.

---

[1] Cercetătorul german Gerhard Maletzke a definit în 1963 noţiunea de comunicare în masă.

[2]  „Mica revoluţie culturală” a fost lansată de Nicolae Ceauşescu după vizita din 1971 în China şi Corea de Nord.

[3] Elisabeth Noelle-Neumann, directoare a Institutului de Demoscopie din Allensbach, a publicat teoria în 1974, într-un articol intitulat „Spiral of Silence: a Theory of Public Opinion”.

[4] Perestroika a fost elementul central al politicii adoptate de Mihail Gorbaciov în vederea reformării economiei şi societăţii sovietice.

[5] Scrisoarea celor şase este un document conceput de fostul demnitar comunist Gheorghe Apostol şi

semnat de alţi cinci foşti membri marcanţi ai Partidului Comunist Român: Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan, Corneliu Mănescu,  Constantin Pârvulescu şi  Grigore Răceanu. În această scrisoare  Nicolae Ceauşescu este acuzat pentru politica dusă, de încălcare a Acordului final de la Helsinki, a Constituţiei R.S.R., pentru deturnarea Securităţii Statului de la menirea ei şi pentru politica de înfometare a populaţiei.